Daca in urma cu un an sau doi un laptop costa in jur de 2.000 de euro si nu facea mare lucru in comparatie cu sistemul de pe birou, acum s-au cam schimbat lucrurile si putem avea unul bun la un pret accesibil, spun oficialii principalilor companii din industrie.

Studiile de piata arata ca romanii prefera produsele brand-name in locul celor locale, pentru ca avantajul de pret pe care il aveau laptopurile asamblate in Romania incepe sa dispara. Prefera sa dea putin in plus, dar sa aiba un laptop de calitate, chiar daca nu toate „ofertele" aduc produse nemaipomenit de bune.

Astazi, cele mai accesibile laptopuri incep de la 500 de euro, iar configuratiile nu sunt tocmai de low-end. Cu alte cuvinte, producatorii mari au atacat un segment de piata orientat spre pret, care in mod traditional cumpara laptopuri second-hand si apoi versiunile asamblate in Romania.

Concurenta pe pret

„Printre cumparatorii romani exista clar si o categorie orientata strict pe pret", a declarat pentru SFin Dragos Mateescu, country manager al Dell pentru Romania, Bulgaria, Serbia, Muntenegru si Macedonia. „Aceste laptopuri, chiar daca nu ofera performante deosebite, le ofera un avantaj important, si anume mobilitatea", a explicat el.

„Cantitativ, vanzarile sunt orientate spre produsele entry-level, folosite de unii pentru a scoate de pe birou vechile calculatoare desktop", a declarat pentru SFin Alexandru Carlan, marketing manager la Flamingo. Situatia se schimba in cazul celor cu bani, care cumpara cele mai sofisticate configuratii, cu ecrane mari si memorii multiple, procesoare de ultima generatie etc. „Majoritatea romanilor cumpara produsele ieftine. Noi vindem cu succes Acer, Asus, HP, Fujitsu-Siemens", a declarat Marius Badea, director la Romsoft (Depozitul de Calculatoare).

Conform ultimelor studii IDC, piata de laptopuri din Romania s-a dublat anul trecut (spre 100.000 de unitati, conform declaratiilor principalilor jucatori). „Una dintre principalele cauze este ieftinirea echipamentelor de marca", a precizat Cristian Dragomir, director de dezvoltare la K Tech Ultra Pro.

Citeste si:

„Vindem cu succes atat linia de laptopuri ieftine, cat si produsele high-end", spune Costel Grozan, country manager BenQ. Nici magazinele online nu se pot plange. „Pe Internet, ponderea este superioara in segmentul celor cu venituri peste medie, deci si produsele cautate sunt mai scumpe", a explicat situatia Magda Stoica, director de vanzari la PCFun.ro, divizia online a FiT Distribution.

In topul celor mai bine vandute marci de calculatoare portabile figureaza marii producatori, cu o singura exceptie. Locul intai a apartinut anul trecut Fujitsu Siemens, cu aproape 20.000 de laptopuri vandute. Urmeaza Hewlett-Packard cu aproape 16.000 de notebook-uri vandute, iar locul al treilea a revenit Acer. In top mai sunt Toshiba, Dell, Lenovo (compania chineza care a cumparat divizia PC a IBM), Asus si chiar Apple. Singurul vanzator autohton prezent este Flamingo cu seria sa, Navigator.

Sfatul specialistilor este sa se evite cele mai ieftine produse. Laptopurile performante incep de la 650 de euro si chiar nu este o diferenta atat de spectaculoasa incat „sa nu merite banii".

„In general se opteaza pentru un model cu procesor Celeron, cu hard-disk de 40 GB, unitate optica combo (si CD si DVD), pana la versiunile pentru jucatori, care au procesoare AMD Sempron, hard un pic mai cuprinzator (60 GB) si memorii mai extinse", a precizat Cristian Dragomir. „Azi, minimum de memorie RAM este 512 MB, hard-diskul trebuie sa fie peste 60 GB si ecranul - cu diagonala de 15,4 inci", a precizat Alexandru Carlan.

Oferte speciale

Printre cele mai ieftine laptopuri sunt modele de la BenQ, MSI, dar si HP. Compania americana are in oferta laptopul HP Compaq nx6110, la 549 de euro, plus TVA. Supermarketurile Cora au in oferta de vara un laptop MSI la 1.999 de lei noi (572 de euro), iar BenQ a avut la oferta un model similar, distribuit prin Media Galaxy.

Lenovo are o oferta pe perioada Cupei Mondiale: pentru fiecare gol dat de Ronaldinho, imaginea companiei chineze, toti clientii vor primi o reducere de 10 dolari, daca cumpara un laptop din seria Lenovo 3000. Daca ar da vreo 50-60 de goluri, laptopul ar fi ca si gratis!