Autoritatea pentru Valorificarea Activelor Statului a declansat executarea silita asupra Societatii de Investitii Financiare Moldova, pentru recuperarea unei datorii de 7,8 milioane de dolari, reprezentand contravaloarea a 13 bilete la ordin avalizate de fostul Fond al Proprietatii Private Moldova.

AVAS a mai recuperat, pana acum, de la SIF Moldova, suma de 10 milioane de dolari, corespunzatoare altor 15 bilete la ordin.

"Cum am mai anuntat, toti debitorii care datoreaza sume catre AVAS se vor trezi, din partea Autoritatii, cu raspunsuri pe masura, indiferent de numele lor. Cum rezulta din actuala situatie, nici cei care au garantat pentru rau-platnici nu pot dormi linistiti. Noi avem obligatia de a recupera niste sume datorate catre bugetul de stat", a declarat intr-un comunicat Razvan Orasanu, presedintele AVAS.

Conform Autoritatii, SIF Moldova a achitat suma de 3,19 milioane de dolari, reprezentand contravaloarea unui numar de 6 bilete la ordin, iar suma de 6,8 milioane de dolari, echivalentul unui numar de 9 bilete la ordin, a fost recuperata de AVAS prin instituirea popririi asupra conturilor societatii deschise la Banca Transilvania.

Conform unui comunicat emis de SIF Moldova Bursei de Valori Bucuresti, AVAS a solicitat societatii sa achite in contul unor obligatii mai vechi contravaloarea a doua bilete la ordin in valoare de 450.000 de dolari si a trimis o somatie de plata in termen de cinci zile pentru suma de 500.000 de dolari.

SIF Moldova a transmis ca cele doua bilete la ordin, in valoare de 450 de mii de dolari, au fost anulate de catre instantele judecatoresti prin hotarari definitive si irevocabile, societatea fiind exonerata de obligatiile care ar fi decurs din avalizarea acestora. Pentru aceste bilete, SIF Moldova nu a constituit provizioane in anii precedenti.

Reprezentantii societatii de investitii au declarat ca rezultatele financiare nu vor fi influentate de plati, pentru ca societatea a constituit provizioane in anii anteriori, atat pentru suma de 6,8 milioane de dolari din contul Bancii Transilvania, achitata, cat si pentru cele care urmeaza sa fie executate, in valoare de 7,8 milioane de dolari.

AVAS a precizat ca majoritatea biletelor la ordin au facut obiectul unor actiuni in instanta, prin care FPP II Moldova (actual SIF Moldova) a contestat valabilitatea acestora, instantele pronuntand totusi hotarari favorabile AVAS.

In anul 2003, SIF Moldova si AVAS au incheiat un protocol cu privire la plata esalonata a sumei reprezentand o parte a garantiilor acordate de FPP Moldova pentru o serie de credite nerambursate.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.