"Majoritatea chinezilor din Romania se ocupa cu afacerile, au investit si s-au imbogatit aici. Speram ca prin acest proiect sa reusim sa aducem peste 400 dintre cele mai mari fabrici din China, care sa deruleze afaceri cu Romania si cu Uniunea Europeana", a declarat, ieri, Excelenta Sa Xu Jian, ambasadorul Republicii Populare Chineze la Bucuresti, aflat in vizita in zona comerciala a cartierului. Investitiile totale in China Town vor atinge peste opt ani suma de 500 milioane euro.

Cartierul Chinezesc se va intinde pe 100 de hectare si va avea o suprafata construita de un milion metri patrati. "China Town este atat de mare incat am instalat doua trenulete pentru transportul gratuit intre principalele puncte ale cartierului. Acestea fac deja deliciul copiilor care vin cu parintii la cumparaturi", spun promotorii acestui proiect.


Primul pas catre realizarea cartierului a fost facut in decembrie 2005, prin deschiderea complexului comercial Dragonul Rosu. In cele peste 3.000 de magazine sunt expuse marfuri chinezesti, la preturi mult mai mici decat cele din magazinele situate in centrul Bucurestiului. Pana la sfarsitul acestui an vor fi deshise alte 2.000 de magazine in cadrul a sase pavilioane specializate pe tipuri de marfuri.

Complexul dispune de o parcare cu 4.000 de locuri, iar drumul de acces a fost complet refacut de investitorii chinezi. In Complexul rezidential China Town se vor construi 12 blocuri cu 600 de apartamente, restaurante cu specific chinezesc, locuri de joaca, o gradinita si o scoala. Primele doua imobile vor fi date in folosinta in septembrie 2006, iar restul in 2007. Apartamentele vor avea suprafete intre 120 si 290 metri patrati pentru duplex. Pretul pe metrul patrat va costa intre 600 si 700 euro.

"Inima" afacerilor va fi China Business Center, complex cu 16 etaje, unde vor fi amenajate spatii de birouri si sali de conferinte. Aici va functiona o expozitie permanenta de produse chinezesti, pe o suprafata de 100.000 metri patrati, unde peste 400 de fabrici isi vor deschide reprezentante.