Una din cele mai inovatoare companii din lume, Google, a decis sa intre pe un nou segment de piata, care pe langa prestigiu si capital de imagine ii va aduce si incasari frumoase

Google Inc., compania americana care detine cel mai utilizat motor de cautare din lume, va lansa pe 28 iunie propriul sistem de plati online, informeaza publicatia Forbes. Sistemul, care se va numi Gbuy, va redirectiona utilizatorii de pe pagina de Internet a comerciantului spre pagina proprie unde, utilizatorii vor completa datele necesare efectuarii tranzactiei.

Pe langa fondurile directe pe care compania americana le va obtine din urma noii sale afaceri, Google va avea acces la un bagaj de resurse informationale de nepretuit: date financiare legate de obiceiurile utilizatorilor. Aceste date vor oferi noi informatii gigantului online cu ajutorul carora va putea targeta mult mai bine reclamele postate pe Internet. "Precizia acestei noi targetari ar putea fi revolutionara", a comentat Jordan Rohan, analist la RBC Capital Markets.

In plus, Google va afisa pe pagina sa de rezultate oferite pentru cautari o sigla - "comerciant de incredere Gbuy" - alaturata fiecarui comerciant care va accepta sa intre in noul sistem de plati online. Analistii se asteapta ca aceasta marca de incredere sa creasca rata de click-uri pe banner si implicit sa aduca venituri mai mari companiei americane. Cu toate acestea este asteptata o reticenta din partea comerciantilor care s-ar putea teme ca Google va folosi noile informatii impotriva lor, incarcand nota de plata a serviciilor de publicitate online.

Pentru a isi face oferta si mai atragatoare, Google a anuntat ca in prima faza nu va taxa companiile care vor intra in sistem, GBuy devenind astfel un competitor serios pentru sistemul PayPal al celor de la eBay liderul pietei. Chiar si dupa ce Google va incepe sa taxeze comerciantii, taxa perceputa, de 1,5-2% va fi mai mica comparatic cu cea a eBay. Cu toate acestea, analistii sunt de parere ca pe termen scurt GBuy nu va reprezenta un pas urias pentru Google ci mai degraba un atac la adresa eBay.


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.