Din aplicarea cotei unice de impozitare a venitului trebuie sa pro½te toti salariatii cu contract individual de munca, indiferent daca negocierea salariului s-a facut pentru suma neta sau bruta. Codul muncii stipuleaza ca in contract se trece obligatoriu salariul brut.

La negocierea salariului, pe viitorul angajat il intereseaza suma de bani pe care o incaseaza efectiv, adica venitul net. Si ca atare, acesta isi construieste strategia de negociere plecind de la premiza "cit iau in mina". Sindicatele spun ca strategia este una gresita, recomandind ca negocierea sa se faca pentru suma bruta. In felul acesta, afirma reprezentantii sindicatelor, se evita eventualele capcane. Acestea s-au vazut dupa adoptarea cotei unice.

Avertismente

In aceasta perioada se platesc primele salarii pe care se aplica cota unica de impozit de 16%. Specialistii in dreptul muncii avertizeaza ca pot aparea situatii in care patronii isi platesc angajatii cu salariu net echivalent anului trecut fara a avea acordul acestora. Or, cota unica creste orice venit net, indiferent de marimea sa. Specialistii spun ca angajatorul nu se poate prevala de faptul ca negocierea s-a facut pentru salariul net, deoarece in contractul individual de munca se trece suma bruta.

In cazul de mai sus, angajatul are posibilitatea sa deschida o actiune pe dreptul muncii intrucit retinerea unui venit necuvenit se considera imbogatire fara cauza justa, inselaciune sau evaziune. Juristii spun ca vinovat este patronul, dar cel care raspunde este de regula administratorul firmei.

Varianta fericita

Daca la negociere angajatul a abordat strategia recomandata de sindicate va beneficia fara nici un fel de bataie de cap de un venit net marit. In cazul in care intelegerea dintre el si angajator s-a facut pentru venitul net pot aparea doua posibilitati. Varianta fericita pentru salariat este aceea ca angajatorul sa faca abstractie de intelegere si sa aplice formula de calcul a impozitului, cu cota de 16%, pe salariul brut aferent venitului net convenit la negociere.

Varianta neplacuta

A doua posibilitate. Patronul vine cu propunerea micsorarii salariului brut in sensul aducerii acestuia la nivelul aferent sumei nete negociate. Salariatul are doua variante: ori accepta ori refuza. Daca accepta se intocmeste un act aditional la contractul individual de munca in care se trece noul salariu brut. In cazul refuzului, ramine in vigoare contractul existent, intrucit patronul nu-l poate modifica unilateral. Dar de teama concedierilor, salariatii cedeaza si accepta propunerile angajatorului. Specialistii in dreptul muncii spun ca in aceasta perioada sint frecvente astfel de cazuri. Ei spun ca angajatorii care se confrunta cu un refuz din partea salariatilor gasesc in scurt timp motive pentru a-i debarca. Iar aventura nu se termina aici. Salariatul contesta in instanta decizia angajatorului.

Cai de scapare

Ca sa evite pe deplin problemele pe care i le poate provoca angajatorul, salariatul poate alege varianta deschiderii unei microintreprinderi. De la un un venit lunar net mai mare de 7 milioane e mai rentabila varianta microintreprinderii, in sensul ca la un venit brut echivalent ii ramin mai multi bani. Dar schimbarea statului comporta unele dezavantaje. In primul rind, o microintreprindere trebuie sa aiba minum un angajat, pentru care se plateste salariul (cu toate cheltuieleile aferente - contributii sociale, impozite). In al doilea rind, proprietarul microintreprinderii incaseaza venitul o data pe an.

Totodata, microintreprinderile tin contabilitatea, operatiune pe care o face un contabil care de regula nu este angajatul societatii. Mai mult, ca orice agent economic, microintreprinderile sint supuse controlului fiscului.

Modificari la Codul fiscal

Introducerea cotei unice pe venit aduce mai multe modificari Codului Fiscal. Astfel, declaratia de venit globala este inlocuita de "declaratia de venit" care se depune la organul fiscal pentru fiecare an fiscal pina la 15 mai inclusiv a anului urmator, cu exceptia contribuabililor care obtin numai venituri din salarii, pentru activitati din Romania, a celor care obtin numai venituri din investitii, pensii, activitati agricole, premii si jocuri de noroc, venituri din alte surse a caror impunere este finala, precum si pentru persoanele fizice care indeplinesc conditiile de rezidenta timp de 3 ani consecutivi.

S-a modificat si sistemul deducerilor de baza.

Deducerile sint diferentiate pe transe de venit si numar de persoane aflate in intretinere. Astfel, pentru un venit de pina la 10.000.000 lei, fara persoane in intretinere, deducerea este de 2,5 milioane de lei, iar pentru fiecare persoana in plus pina la trei se adauga cite un milion. De la patru persoane in plus deducerea este de 6,5 milioane. Pentru un venit cuprins intre 10.000.001 si 30.000.000 lei deducerea se stabileste degresiv prin ordin al ministrului Finantelor Publice. Pentru venituri mai mari de 30 milioane de lei nu se acorda deducere personala.

Salariul impozabil lunar se obtine si dupa deducerea contributiilor la schemele facultative de pensii ocupationale, care nu pot depasi 200 de euro anual.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.