Vosganian, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, a acceptat ieri varianta Guvernului de impozitare a dividendelor pentru persoane fizice * Cu cateva ore inainte el sustinuse impozitarea cu 5% a acestor castiguri

"Guvernul a cerut sa ramanem in forma prezentata de el, inclusiv in privinta impozitarii cu 10% a dividendelor aferente 2004 pentru persoane fizice", a declarat ieri dupa-amiaza, presedintele Comisiei de buget-finante din Senat, Varujan Vosganian dupa ce Comisia mentionata a adoptat cu sase voturi pentru (ale PNL, PD, UDMR si PUR) si patru impotriva (ale PSD) prevederile ordonantei de modificare a Codului fiscal, in sensul impozitarii dividendelor aferente anului 2004 cu 10%. Vosganian a evitat pe cat posibil sa-si exprime un punct clar de vedere asupra acestei chestiuni si nici sa spuna de ce cu putin timp in urma considera ca fiind o solutie mult mai buna impozitarea cu doar 5%. "In legatura cu temeinicia acestei decizii va rog sa intrebati Guvernul", a spus presedintele Comisiei de buget finante. Mai mult, el a insistant asupra faptului ca senatorii nu au facut altceva decat sa sustina punctul de vedere al primului-ministru si al ministrului de Finanate. "Consecinte in privinta firmelor nu vor exista pentru ca legislatia prevederea inainte o impozitare cu 10% a dividendelor iar persoanele fizice vor fi stimulate sa pastreze banii in firme si sa-i reinvesteasca", a punctat Vosganian. El a "rugat" patronatele - care s-au pronuntat in trecut impotriva procentului de 10% - sa "se planga" initiatorului acestui proiect. "Am acceptat aceasta masura din necesitatea pastrarii unei coerente", a conchis Vosganian.

Ieri dimineata, senatorul liberal afirma ca este adeptul impozitarii cu 5% a dividendelor aferente anului 2004 incasate de persoanele fizice. "Sa nu se inteleaga gresit, eu il sustin pe Ionut Popescu (n.r. -ministrul Finantelor Publice), dar in chestiunea impozitarii dividendelor pentru populatie am gasit o solutie si vom discuta astazi, la Senat, sa ramana la 5% pentru 2004", a spus Varujan Vosganian. Potrivit senatorului liberal, suma neincasata la buget din aplicarea unui impozit de numai 5% se situeaza la aproximativ 3200 miliarde de lei. Impozitarea dividendelor, alaturi de introducerea cotei unice de impozitare, vor intra maine in dezbaterea plenului Senatului.

Tot ieri, in cadrul unei mese rotunde cu tema Administratia si Mediul de Afaceri, organizata de PNL, ministrul Finantelor Publice, Ionut Popescu, a explicat ca majorarea impozitului pe dividende de la 5% la 10% a fost stabilita printr-un act normativ in august 2004. "Noi nu am facut decat sa pastram aceasta prevedere", a subliniat ministrul Finantelor. Ionut Popescu a afirmat ca, totusi, a fost facuta o modificare in actul normativ initial, in sensul ca acesta prevedea cresterea impozitului pe dividende la persoanele juridice la 15%, dar ca s-a hotarat mentinerea acestuia la 10 procente.


Despre autor:

Ziua

Sursa: Ziua


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.