Randamente fixe nu se pot obtine de la majoritatea bancilor pe perioade mai mari de 12 luni, iar subiectul merita aprofundat. Cum BNR, terorizata de spectrul inflatiei, a ajustat repetat dobanda de politica monetara, randamentele care coborasera pe piata monetara in a doua jumatate a lui 2005 si-au inversat traiectoria, iar dobanzile au reinceput sa creasca la inceputul acestui an.

In aceste conditii, o banca ce ar fi oferit dobanzi modeste si fixe la inceputul anului trecut, pe rationamentul conservarii sau diminuarii in continuare a dobanzilor, ar fi avut toate sansele sa-si dezamageasca clientii.

Nici Ministerul Finantelor nu ofera prea multe ocazii pentru diminuarea riscului unui portofoliu de instrumente cu randament fix. Ultima data cand s-au organizat licitatii pentru titluri de stat a fost pe 20 septembrie anul trecut (pentru scadenta la 3 luni).

Desi primele emisiuni erau programate in martie anul acesta, promisiunea nu s-a mai materializat. Se pare ca statul nu are mare nevoie de resurse financiare, nici de pe piata externa, nici din interior, din moment ce in ultimii 2 ani bugetul a functionat cu excedent pana in ultimele doua luni ale anului.

Investitia in titluri de stat ofera protectie bancilor care atrag resursele clientilor pe termen mai lung, incurajandu-le sa ofere randamente fixe in momentul in care si-au alcatuit un portofoliu consistent din certificate de trezorerie, scadentele ajungand in aceste cazuri pana la 15 ani.

In lipsa unui program coerent de atragere a disponibilitatilor bancilor din partea Finantelor, acestea sunt nevoite sa isi plaseze lichiditatile fie la BNR, la o luna, fie pe piata interbancara, unde scadentele sunt relativ "scurte" si nu au motive sa ofere deponentilor randamente fixe la depozite cu maturitati mai mari de 12 luni.

In aceste conditii, lucrurile s-ar putea schimba doar in momentul in care va aparea o piata lichida a instrumentelor de hedging, optiunile pe rata dobanzii putand sa protejeze portofoliile unde ponderea produselor cu randament fix este consistenta.

Citeste si:

Absenta unei curbe a randamentelor se reflecta si in politica de creditare a bancilor, dobanzile fixe fiind oferite in multe cazuri doar in scop promotional, timp de cateva luni (sigur, vorbim de dobanzi fixe realiste, si nu de valori subradimensionate care inrobesc clientul).

Intorcandu-ne la certificatele de depozit, deosebirea fata de BRD, care ofera la randul sau certificate in lei cu scadenta pana la 2 ani, este ca in cazul BCR acestea au o valoare nominala de 1.000 lei, accesibila majoritatii deponentilor (la BRD, suma minima pleaca de la 100.000 lei).

Atuul certificatelor este dobanda fixa, atractiva in contextul scaderii randamentelor din ultima perioada. Rasplata imobilizarii banilor timp de 2 ani este o dobanda fixa la lei de 7,25% in cazul certificatelor de depozit cu discount ale BCR (la BRD, randamentul este negociabil, in functie de suma si client), banca publicand zilnic cotatii de cumparare si racumparare, ceea ce face ca deponentul sa nu fie legat de scadenta.

Alternativa la depozite

Bancile au incercat sa indulceasca absenta unor instrumente de economisire pe termen lung oferind pe scara tot mai larga conturi de economii care permit retrageri si depuneri repetate fara sa conditioneze respectarea unei anumite scadente.

Desi mobilitatea si flexibilitatea au un pret (dobanzile sunt in general mai scazute cu 1-2% decat in cazul depozitelor la termen), contul de economii are si o latura educativa, obisnuind deponentul cu disciplina economisirii. Conturi de economii gasiti in oferta BCR, BRD, Banca Tarnsilvania, Banca Tiriac, Raiffeisen Bank, OTP Bank etc.

Obligatiunile reprezinta de asemenea un plasament in lei pe termen mai lung decat uzualele depozite la termen, randamentele fiind in general variabile, in functie de evolutia dobanzilor pe piata interbancara. Sunt insa si exceptii notabile; de pilda, obligatiunile Pro Credit Bank, pentru care perioada de subscriere s-a incheiat recent, ofereau o dobanda fixa de 8,5% la o maturitate de 3 ani.