Segmentul petrolier a dominat ieri piata de capital din Bucuresti. Potrivit informatiilor centralizate de Bursa de Valori, volumul principalelor doua actiuni petroliere Rompetrol Rafinare si Petrom, a depasit ieri 63,79 de milioane de actiuni, adica peste 71 de procente din rulajul total al pietei.

Titlurile RRC au dominat piata

Sedinta de tranzactionare de ieri a readus Rompetrol Rafinare Constanta pe prima pozitie in topul preferintelor investitorilor. Astfel, in prima parte a sedintei de tranzactionare de ieri din cadrul Bursei de Valori Bcuresti, actiunile RRC au inregistrat deprecieri semnificative, pentru ca ulterior cotatia sa se stabilizeze in jurul valorii de 0,0900 RON. La finalul sedintei, actiunile Rompetrol erau cotate ieri la 0,0918 lei noi, cotatia inregistrand o scadere cu 0,76 la suta fata de sedinta anterioara. Valoarea celor 57,8 milioane de actiuni rulate a fost ieri de peste cinci milioane de lei noi. "Au existat suficient de multe ordine de cumparare pe actiuni Rompetrol", sustine o voce din piata, "iar volumul de tranzactionare este bun, dar nu extraordinar. Rompetrol Rafinare a avut volume de tranzactionare mult mai mari."

Analistii pietei considera ca nu a existat o presiune la vanzare pe actiunile RRC cu toate ca la sfarsitul saptamanii trecute existau voci in piata care anticipau un volum mare de vanzari pe aceste actiuni. Motivatia brokerilor in a sustine astfel de informatii era faptul ca multi investitori s-ar putea satura de incertitudinile existente in legatura cu situatia procesului in care este implicat Dinu Patriciu, si ar putea recurge la lichidarea detinerilor.

De la inceputul saptamanii piata a resimtit si efectul afirmatiilor facute joia trecuta de Patriciu, care sustine posibilitatea incetarii activitatii rafinariei. "Astfel de afirmatii pot influenta piata mai ales la nivelul investitorilor mici si mijlocii, care se simt impulsionati sa vanda", aprecia un analist al pietei. O alta cauza a scaderii cotatiei pe RRC este si revizuirea efectuata luni de agentia de evaluare financiara Fitch.

Potrivit acestei evaluari, grupul Rompetrol Olanda a primit ratingul "B minus". Potrivit Fitch, cele mai recente evolutii ale investigatiei, inclusiv sechestrul asigurator aplicat de Parchet asupra unui procent de 26% din actiunile detinute de Rompetrol Olanda la principala sa subsidiara, Rompetrol Rafinare, ar putea inrautati mediul operational si politic in care activeaza grupul.

Petrom si-a dezamagit investitorii

In ceea ce priveste titlurile SNP Petrom, sedinta de ieri s-a dovedit a fi extrem de nefavorabila in ciuda asteptarilor pietei, care prevedea o crestere datorata in principal anuntarii rezultatelor financiare pe anul trecut. Actiunile SNP au scazut ieri cu 5,04 la suta, la sfarsitul sedintei bursiere fiind cotate la 0,5650 lei noi.

"Daca in momentul anuntarii rezultatelor financiare pe primele trei trimestre, Petrom se astepta la un profit net de peste 500 de milioane de euro, rezultatele exacte prezentate ieri au produs dezamagiri in randul investitorilor", sustin brokerii. Astfel se poate explica si scaderea de peste cinci procente pe care au inregistrat-o aceste actiuni, dupa ce in sedinta de tranzactionare de luni, Petrom a inregistrat o crestere a pretului de la 0,9%, la 59,5 bani pe titlu.


Despre autor:

Curierul National

Sursa: Curierul National


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.