Aderarea la Uniunea Europeana va rezolva probleme generate de privatizarea nebuloasa din turismul romanesc. Pentru patronii incapabili se anunta ani grei. Schiorii au insa de ce sa se bucure. Presedintele Autoritatii Nationale pentru Turism, Ovidiu Iuliu Marian, anunta investitii importante in pirtiile de schi.

Domnule presedinte, ati anuntat ca vor incepe lucrari pentru modernizarea pirtiilor de schi. In ce zone se vor realiza astfel de investitii?

Este vorba de proiectul de modernizare a domeniului schiabil din Romania, "Superschi in Carpati".

Pentru inceput s-au identificat ca zone de prim interes Valea Prahovei, cu Poiana Brasov, Busteni, Predeal, Azuga, Sinaia, apoi Valea Jiului, cu Paring, Straja, Vulcan; in Maramures avem in vedere Cavnic, Mogosa, Borsa, iar in Suceava vizam Cimpulung Moldovenesc. Proiectele au in vedere doua componente majore: reabilitarea domeniului schiabil deja existent, iar pe de alta parte realizarea unor noi pirtii cu instalatii de transport pe cablu, iluminat, acces, captari de apa, tunuri de zapada.

La cit se va ridica investitia?

Proiectul va avea o finantare de aproximativ 130 de milioane de euro si se va derula in perioada 2006-2008.

Privatizare paguboasa

In Bulgaria s-au atras investitii straine consistente atit in zona montana, cit si pe litoral, care acum se reflecta in servicii de calitate si in atragerea unui numar mare de turisti. Sint investitorii straini interesati de Romania?

Bulgaria a optat de la bun inceput pentru o politica diferita fata de noi in ceea ce priveste privatizarea si investitiile. Cel mai elocvent exemplu este litoralul, dar putem sa-l extindem. La bulgari, un complex hotelier, ceea ce insemna unul sau doua hoteluri, restaurante, terase, a fost privatizat unui operator mare de turism din strainatate. Nu s-a divizat activul.

Pe de alta parte, a fost privatizat cuiva care are experienta in domeniul turistic, prezinta garantii pentru atragerea surselor de finantare, iar pe de alta parte, dupa atragerea surselor de finantare, are capacitatea de a atrage piata turistica pentru a ocupa hotelurile. In Romania s-a procedat exact pe dos. Hotelul a fost cumparat de cineva, restaurantul de altcineva. Pe de alta parte, trebuie sa admitem ca nu toata lumea care a cumparat a avut capacitati manageriale in turism.

Cum credeti ca se poate rezolva aceasta problema?

Citeste si:

Odata cu aderarea la UE, mai mult ca sigur ca vor veni doritori sa cumpere hoteluri. Mai mult ca sigur ca nu vor dori sa cumpere doar hotelul, ci si restaurantul de linga. Va reaparea o coagulare a proprietatilor.

Afacere cu iz imobiliar

Cum vor reactiona insa la preturile mari pe care le solicita unii dintre actualii proprietari, chiar daca hotelul nu merge bine?

In Romania s-au facut o serie de achizitii de active sau actiuni in turism strict cu scop imobiliar. Unii dintre proprietari au cumparat societati sau active doar pentru valoarea imobilului sau a terenului, tocmai in ideea de a specula aceasta chestiune dupa aderarea la UE. Si aici piata isi va spune cuvintul. Cineva avizat care cumpara un imobil sau un teren nu cumpara doar peretii, ci si afacerea respectiva. Daca ai o imagine, un business, le vinzi inclusiv pe acestea. In Romania nu s-a speculat acest lucru, ca printr-un management bun sa creasca valoarea.

Personalul bun pleaca

Calitatea serviciilor din turism este mereu adusa in discutie. Ce facem?

Din pacate, de un an-doi, personalul din turism care avea o calificare si cunostea o limba straina a ales sa plece in strainatate, mai ales pe vase de croaziera. Ca sa contracaram aceasta tendinta la nivel national, se lucreaza la criteriile de clasificare a structurilor de primire, hoteluri, moteluri, pensiuni, prin care se impune obligativitatea ca tot personalul sa fie calificat. Vrei hotel, trebuie sa ai bucatar, chelner, receptioner. Vrei sa-l gasesti si sa nu plece, n-ai decit sa-l motivezi.

Ce se va intimpla cu litoralul?

Litoralul este o problema pentru ca sezonul estival, din punct de vedere climateric, se reduce. Printr-o ordonanta vom impune obligativitatea deschiderii sezonului la 1 mai si va dura pina la 30 septembrie. Astfel, operatorii vor trebui sa atraga turisti nu numai pentru soare si mare, ci si pentru conferinte, seminarii, traininguri, orice fel de activitate cu care se va ocupa hotelul.

Reintoarcere la minister

Ovidiu Iuliu Marian a devenit in acest an presedinte al Autoritatii Nationale pentru Turism. El a mai lucrat in cadrul Ministerului Turismului in perioada 1996-2002. In perioada 2002-septembrie 2005 a ocupat postul de director al SC Universal si a fost director de proiect la actiunea de modernizare si renovare a Complexului hotelier Grand Plaza Hotel - Howard Johnson. Are 36 de ani, este casatorit si in prezent este doctorand la ASE Bucuresti.