Daca doriti sa beneficiati de conditiile actuale de obtinere a unui credit de consum sau de avantajele unui leasing auto mai aveti timp citeva luni. Adoptarea in regim de urgenta a ordonantei privind activitatea de creditare desfasurata de institutii financiare nebancare stabileste deocamdata doar un cadru general de functionare a acestora. Pina la aparitia normelor care vor restringe cuantumul imprumutului contractat in functie de prezentarea de documente suplimentare sau care vor limita suma creditului la un plafon strict din venitul net al clientului, creditul cu buletinul merge mai departe. Elaborarea normelor care vor restrictiona creditul cu buletinul sau leasingul cere timp.

Institutiile financiare nebancare, adica acelea care imprumuta fara sa fie banci, vor mai zburda citeva luni liber pe piata creditului. Elaborarea normelor care vor restrictiona creditul cu buletinul sau leasingul cere timp. Casele de amanet nu dispar, pentru ca nu le cere nimeni 200.000 de euro.

Daca doriti sa beneficiati de conditiile actuale de obtinere a unui credit de consum sau de avantajele unui leasing auto mai aveti timp citeva luni bune de acum incolo. Adoptarea in regim de urgenta a ordonantei privind activitatea de creditare desfasurata de institutii financiare nebancare stabileste deocamdata doar un cadru general de functionare a acestora. Reglementarea propriu-zisa a imprumuturilor mai dureaza. Pina la aparitia normelor care vor restringe cuantumul imprumutului contractat in functie de prezentarea de documente suplimentare sau care vor limita suma creditului la un plafon strict din venitul net al clientului, creditul cu buletinul merge mai departe. La fel si leasingul.

Inaintea BNR, nebancarele trebuie sa-si faca reguli singure

Ordonanta adoptata de Guvern reglementeaza pentru prima oara global Institutiile Financiare Nebancare (IFN) Banca Nationala a Romaniei nu dispune de date detaliate privind activitatea acestora. Companiile de credit nebancar sau cele de leasing vor trebui sa transmita la BNR date privind cifra de afaceri, volumul activelor, gradul de indatorare, totalul activelor si al capitalurilor proprii. Pentru aceasta, IFN-urile sint obligate sa instituie norme interne pe care sa le comunice BNR.

In functie de raportarile sus-amintite, specialistii din banca centrala vor analiza cit de riscanta este activitatea IFN-urilor si vor stabili norme de creditare obligatorii in consecinta. Surse avizate ne-au declarat ca in ceea ce priveste restrictiile de creditare acestea vor fi aproape similare cu cele ale unui credit de consum clasic, in sensul ca suma ratelor si dobinzilor datorate lunar de imprumutat nu va trebui sa depaseasca 40% din venitul net al acestuia. IFN-urile vor fi judecate insa de la caz la caz si, in functie de riscul la care sint expuse, in afara conditiei sus-amintite se pot cere giranti sau avans.

Citeste si:

Leasingul bancar este avantajat

Ordonanta adoptata de Guvern va conduce la schimbari si pe piata leasingului, care este estimata pentru anul 2005 la peste doua miliarde de euro. Daca in cazul imprumutului cu buletinul companiile de credit au fost mai tot timpul impotriva supravegherii BNR, in cazul leasingului lucrurile au stat diferit.

Asociatia Leasingului Bancar a solicitat chiar reglementarea domeniului. Societatile de leasing dezvoltate de banci sint avantajate de noul act normativ, pentru ca vor putea fara probleme sa-si majoreze capitalul pina la minimumul cerut de 200.000 de euro. Firmele de leasing independente (circa 75% din numarul total) vor avea insa de furca pentru a se conforma noilor cerinte. Si in ce priveste leasingul, normele vor avea in vedere limitarea accesului clientilor in functie de gradul de indatorare al acestora.

Casele de amanet nu dispar

Data fiind diversitatea IFN-urilor, cerintele de functionare si autorizare difera in consecinta. Pornind de la premisa (falsa) ca tuturor institutiilor financiare nebancare li se cere un capital social minim de 200.000 de euro in echivalent lei, o suma enorma pentru o casa de amanet, au aparut interpretari potrivit carora acestea vor disparea din peisajul Romaniei. In realitate, casele de amanet ca si cele de ajutor reciproc nu sint supuse acestei cerinte minime de capital, acestea urmind, conform actului normativ, doar sa fie inscrise intr-un registru de evidenta tinut la BNR si sa nu desfasoare alt gen de creditare decit acordarea de credite cu primire de bunuri spre pastrare.