Protectia mediului se va reflecta in preturile produselor din rafturile magazinelor care comercializeaza produse electronice si electrocasnice si din sfera IT&C. Dupa ce se va introduce taxa de mediu pentru reciclarea acestora, preturile vor creste. Vestea buna este ca vor aparea oferte prin care un produs vechi va constitui avansul pentru unul nou.

Pregatirea pentru aderarea la UE inseamna o noua taxa care se va reflecta, intr-un final, in buzunarele romanilor. Este vorba de taxa pentru mediu, pe care, cel mai probabil din aceasta vara vor fi nevoiti sa o plateasca producatorii si importatorii de produse electronice, electrocasnice si de echipamente IT. Teoretic, legislatia adoptata la finele anului trecut, prin care se instituie acest bir, ar trebui sa produca efecte incepind cu 1 mai anul acesta, data pina la care toti producatorii si importatorii ar trebui sa se inscrie in registrul deschis la Ministerul Mediului. Totusi, se considera ca este destul de probabil ca problemele organizatorice sa duca la aminarea aplicarii efective a acestui act normativ cu citeva luni. Stabilirea reciclatorilor, a cuantumului taxelor care se vor aplica si a modului in care va functiona mecanismul va lua ceva timp. Totusi, se apreciaza ca acest lucru se va realiza in aceasta vara.

Romania a negociat cu Uniunea Europeana un plan de adaptare a acestei legislatii europene care presupune din 2006 reciclarea a doua kg de deseuri pe cap de locuitor pentru anii 2006 si 2007, pentru ca, din 2008, sa se ajunga la patru kg, adica media europeana. O intirziere nu ar constitui o premiera. Conform lui Valentin Negoita, presedintele Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatii, Germania a aminat acest proces pentru luna martie a acestui an, desi ar fi trebuit sa faca acest pas inca de anul trecut.

Piata de 15 milioane de euro

Cele mai mari taxe vor fi la produsele grele, precum frigiderele. De asemenea, va conta si cota de piata a celui care le comercializeaza, fie ca este chiar producatorul, fie ca este importatorul. Astfel, in Europa pentru o imprimanta se achita aproximativ trei euro, pentru un monitor - 6 euro, pentru un laptop, 7-8 euro, pentru un calculator - 10-12 euro, iar pentru o combina frigorifica - 16-17 euro. "Firmele de reciclare, pe care inca nu le cunoastem, joaca un rol important in determinarea taxei de mediu. Daca pretul cerut de acestea este mare, atunci va creste si taxa", spune Valentin Negoita. Piata romaneasca de deseuri reciclabile din aceasta categorie este de aproximativ 15 milioane de euro. Putin, in conditiile in care in Olanda se ajunge la 25 de milioane, iar in Germania se depaseste valoarea de 60 de milioane.

Cresteri de pret

Cu toate ca retailerii au anuntat pentru anul acesta un val de ieftiniri atit pe seama competitiei acerbe de pe piata de profil, dar si ca urmare a diversificarii gamei de produse, taxa de mediu va duce la scumpiri. Singurul avantaj pe care il vor resimti cumparatorii se refera la sistemele de promotii pe care, cel mai probabil, le vor pune la punct retailerii pentru fidelizarea clientilor lor. "In mod sigur ca taxa respectiva va intra in pretul final, pentru ca nu are de unde sa fie acoperita in buget", ne-a declarat Marius Ghenea, fondatorul Flanco.

Acesta sustine insa ca instituirea acestei taxe "este un lucru normal, dar se intimpla prea devreme" si ca, fara o puternica vointa guvernamentala, aplicarea normelor europene va mai avea de asteptat. "Noi nu prea avem asociatii de producatori puternice si nici producatori care sa poata sa preia singuri acest gen de investitie. In majoritatea cazurilor vor fi probleme, mai ales pentru importatori, in cazul carora responsabilitatea cade asupra dealerilor", mai spune Ghenea.

Si Valentin Negoita considera ca taxa se va regasi in preturi. "Banii nu sint incasati de producatori, ci vor merge catre organizatiile create in acest sens: una pentru zona IT&C si una pentru cea de electronice si electrocasnice. Fondurile vor fi folosite pentru acoperirea costurilor de reciclare si pentru campanii de educare a populatiei", spune acesta.

Concurenta pentru carute

Oamenii ar trebui sa duca frigiderele, televizoarele, calculatoarele, laptopurile si celelalte obiecte din aceasta categorie la punctele special deschise in fiecare oras si in fiecare sector al Bucurestiului. Aici nu vor primi nici un leu, ca in cazul fierului vechi. Numai ca apar doua probleme. Prima tine de mentalitate: este mult mai comod sa se arunce aceste aparate linga tomberon sau pe vreun teren viran. A doua tine de comoditate. In loc sa se deplaseze pina la punctul de colectare cu masina proprie sau cu transportul in comun, oamenii pot astepta, fara cheltuieli, celebrele carute care patruleaza prin toate cartierele in cautare de deseuri. Daca un calculator nu se va dovedi atractiv, in mod sigur aragazul sau frigiderul va trezi un oarecare interes. Exista insa si metode de stimulare.

Dau vechi, iau nou

Se asteapta ca multi comercianti sa introduca oferte prin care cu produsul vechi sa se acopere un procent din pretul produsului nou-achizitionat. "Functioneaza in alte tari si va functiona mai mult ca sigur si la noi: vino la mine sa-ti rascumpar produsul, indiferent de marca, si sa cumperi unul nou. Va fi un mijloc de reinnoire a echipamentului. Se va aplica mai ales la produsele costisitoare", spune Valentin Negoita. El apreciaza ca aceasta politica o vor putea implementa doar marii producatori. De asemenea, Marius Ghenea apreciaza ca aceasta metoda va duce la fidelizarea clientilor.

Cu toate acestea, retailerii sint momentan destul de reticenti in ceea ce priveste planurile de contracarare a efectelot taxei de mediu. "Atentia noastra va fi indreptata catre o oferta diversificata adaptata la cerinta pietei IT din Romania. Vom veni in intimpinarea acestei initiative prin organizarea unor campanii de informare in magazinele noastre, care sa vina in sprijinul clientilor", spune Dana Colceag, PR manager K-Tech Ultra Pro. Totodata, reprezentantii Domo sustin ca vor lua parte la toate actiunile menite sa protejeze mediul. "Ca toate costurile, probabil si acestea se vor resimti la un moment dat, insa scopul nostru este de a ne pastra clientii alaturi", sustin reprezentantii companiei.

Se pot bloca importurile

Conform legislatiei in vigoare, pina la 31 decembrie anul trecut, in fiecare judet al tarii ar trebui sa fie cite un punct de colectare a deseurilor de echipamente electrice si electronice si cite un punct in fiecare oras cu peste 100.000 de locuitori. De asemenea, in Bucuresti, ar fi trebuit sa existe deja sase astfel de puncte de colectare.

Responsabilitatea pentru constituirea acestor puncte de colectare a deseurile revine atit autoritatilor administratiei publice locale, care au obligatia de a pune la dispozitia producatorilor spatiile necesare si de a colecta separat aceste deseuri, cit si celor care realizeaza aceste produse. Acestia din urma sint obligati sa finanteze sistemele de colectare, tratare, valorificare si eliminare nepoluanta a deseurilor istorice provenite de la gospodariile particulare, precum si deseurile provenite din propriile produse, daca acestea sunt introduse in piata dupa 31 decembrie anul acesta.

Amenzile pentru nerespectarea prevederilor legale referitoare la deseurile de echipamente electrice si electrocasnice pot varia intre 5 si 200 de milioane de lei. Mai mult, se pot bloca importurile. "In cazul in care un control al Garzii de Mediu la producatori sau importatori arata ca unele facturi nu contin taxa de mediu, atunci firma poate fi nu numai amendata, ci i se pot bloca importurile", a mai spus Valentin Negoita.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.