Care este, de fapt, moneda noastra nationala?

Rezerva minima obligatorie impusa bancilor comerciale pentru pasivele in valuta a ajuns la 35% si probabil ca nu se va simti implinita pana cand nu va urca la 50%, numai asa, ca sa fie dubla fata de 2004. Insa nu despre incercarile disperate ale BNR de a face fata distantei tot mai mari dintre inflatie si realitatile din economie ne-am propus sa discutam. Mai important este raspunsul la o intrebare: "Care este, de fapt, moneda noastra nationala?".

In urma cu cinci ani, orice intrebare despre salarii, case sau masini primea un raspuns in dolari. Intre timp, socotelile s-au schimbat din dolari ieftini in euro scumpi, dupa principiul ajustarii din ochi. Exemplul perfect este piata imobiliara. Ba chiar s-a ajuns la aberatii si mai mari: masinile fabricate in Statele Unite au si ele preturi in euro, de parca Detroitul s-a mutat la Stuttgart. Si telefonul, si chiria, si spatiul publicitar in presa, dar si mobila, gresia si parchetul se platesc in lei doar dupa ce se face conversia din moneda unica europeana. Oare ce se va intampla cand dolarul va redeveni puternic, iar euro slab? Vor trece preturile la loc, in moneda americana?!

Poate ca nici n-ar trebui sa ne intereseze. In legi scrie clar ca moneda Romaniei este leul, cu subdiviziunea sa - banul. N-am auzit ca in Ungaria, Cehia, Polonia preturile sa fie in altceva decat in forinti, coroane, respectiv zloti. La ei nu se vad vanzatori care pun mana pe calculator, arunca un ochi spre cursul BNR sau spre cel al bancii la care are firma contul dupa care spun: "Pai 250 de euro, plus TVA - 300, puteti plati direct in valuta, daca n-aveti schimbat. Daca nu, in lei face 11 milioane".

Leul greu de vazut

Se vede insa ca simpla pomenire a denumirii monedei nationale nu este in masura sa o identifice drept factor activ in contextul economic. Ce-i cu leul? A disparut? Nu, dar e veriga slaba - moneda care face schimbul intre valute cand e vorba de luat apartament in euro cu credit in dolari.

Exista doua categorii de lei: unii extraordinar de dinamici, altii apatici. Leii in miscare sunt cheltuielile populatiei, care se misca dupa cum sufla valutele (de asta ne lovesc la tot pasul preturi in euro care, daca s-ar afisa in moneda nationala, ar trebui sa se schimbe in fiecare zi). Ceilalti sunt leii pentru salarii, care stau pe loc. Dar ce mai conteaza, atata timp cat rezultatul se numeste echilibru macroeconomic: vanzatorii isi conserva profitabilitatea sub protectia calculelor in valuta, cumparatorii platesc cat nu face, in asa fel incat bilantul monetar sa ramana neschimbat. Evrika!

Ciorba economica in bucataria de campanie

Am descoperit reteta! E una copiata de coana Finanta de la prietena ei, Politica, despre care se stie ca se pricepe mai bine la alte cele decat la bucataria economica. Nu e o reteta din carte, caci acolo scrie ca banii sunt un mijloc de conservare a valorii. Tot acolo se mai spune si ca politica monetara nu poate asigura stabilitatea monedei nationale daca sunt angajate cheltuieli bugetare fara acoperire. Adica, indiferent cum se cheama, deficit fiscal sau cvasifiscal, suma minusurilor da plusuri pentru firmele care n-au treaba cu productivitatea, dupa care "ministerul bugetului" alearga cu sacul gaurit sa-i puna petice de la firmele profitabile si salariatii eficienti, entitatile care nu beneficiaza nici de subventii, nici de avantajele luptei sindicale.
Iar statul e primul care arunca in sistem virusul valutar: isi conduce bugetul dupa un curs de schimb, pune accize in euro, administreaza pretul energiei ajutandu-se de arsenalul cu devize.

Fiscul nu-i ca banca

Acum e clar ce se intampla. Fiindca este imposibil sa ajungem la stabilitate economica prin modul de gestionare, se pun in loc repere ale economiilor stabile - euro si dolarul. Apoi, dupa un traseu sinuos al inflatiei si al cursului, se obtin, la sfarsit de an, aceleasi rezultate ca si cum economia ar fi OK. De asta in loc sa fi trecut de la o economie dolarizata la o economie de piata, care sa plaseze in centrul sau moneda nationala - ca mijloc de conservare a valorii -, n-am facut decat sa schimbam biletul verde pe moneda unica, fara sa-i facem nimic economiei.

Da, dar toate acestea nu sugereaza neaparat ca Romania sufera de o boala incurabila. Realitatea a inceput sa se schimbe. Banca Nationala are un singur obiectiv - inflatia - si o viziune care sa-i permita atingerea acestui unic tel: tintirea inflatiei si leul greu. E limpede ca vrea sa aduca politica monetara aproape de litera cartii, de reteta verificata dupa care stabilitatea monedei este lucrul cel mai important. Totul este insa ca si politica fiscala sa-si modifice viziunea, sa poata evolua de la principiul "putin, dar pentru toti" la reguli care sa lase fiecaruia dupa cat produce si cat vinde.

Numai ca, dupa cum iarna nu-i ca vara, nici fiscul nu-i ca banca. De-asta excedentul bugetar din primele 11 luni ale lui 2005 s-a transformat, la final de an, in deficit. De-asta nu ne regasim in primul val al integrarii. De-asta romanii nu mai vorbesc decat de euro si dolari, monede "de ocupatie" in care negustorii afiseaza preturi, bancherii dau credite, demnitarii incaseaza comisioane, iar avutia nationala se muta, cu valiza, in paradisurile fiscale. De unde vine inapoi spalata si uscata, gata de investit in proiecte imobiliare de sute de milioane. Milioane, evident, de euro azi, poate de dolari maine. Cum ii zice monedei aleia nationale ? Era ceva cu zerouri in coada…

Piata sau talcioc?

Nu aceasta trebuie sa fie insa concluzia de dupa majorarea rezervelor minime obligatorii.
Sa taiem, deci, zerourile si sa formulam pe scurt. Pentru ca economia n-a reusit sa raspunda printr-o oferta competitiva la cererea in crestere, se limiteaza, nenatural, consumul. De aici rezulta ca Guvernul a ezitat din nou sa plesneasca peste mainile intinse pofticios spre consum neplatit, peste boturile care se hranesc din arierate. BNR a apelat, in cele din urma, la instrumentul grosier al rezervelor minime obligatorii, fiindca distanta din ce in ce mai mare dintre inflatie si realitatile din economie impunea o parghie extrem de puternica pentru dezamorsarea tensiunilor. Se limiteaza resursele pentru imprumuturile in valuta deoarece acestea au cea mai mare pondere in totalul creditului. De partea cealalta, s-au redus dobanzile la lei, mai ales in beneficiul bugetului statului.

Ce cuvant lipseste din aceasta minunata schema macro-economico-monetar-fiscal-financiara? Tocmai cel mai important: PIATA!

Nu va ajung banii? Imprumutati euro-centi

Exista un domeniu, altul decat gimnastica, la care suntem campioni. Romania se poate lauda cu cele mai inalte rezerve minime obligatorii din Europa Centrala si de Est. La fel cum se intampla si cu inflatia. Si, pe cat de sus sunt ratele, pe atat de putine falimente si someri se vad. Iata o realitate care dureaza de trei cincinale.

Dar motivul majorarii recente a rezervelor minime pentru pasivele in devize nu trebuie cautat in vechime, fiindca in 2002 rezervele obligatorii pentru resursele in lei si valuta atrase de banci se plasau la acelasi nivel - 22% -, iar deficitul de cont curent se gasea la o treime din cel actual: 3,3%.

Asadar, dezechilibrul s-a produs in 2003 si 2004, atunci cand creditul a prins viteza de autostrada.
Din pacate, inainte de a face presiuni pentru o majorare a ratingului, care sa-i permita umflarea creditului, Guvernul ar fi trebuit sa creeze premisele unei productii autohtone de bunuri si servicii. Cum insa acest lucru nu s-a intamplat, oferta de marfuri a fost satisfacuta din import. De asta cere economia euro in locul leilor.

Banca centrala s-a dezmeticit cu intarziere. In perioada de varf a imprumuturilor a actionat ezitant. Intervine acum puternic, dar mult dupa boom-ul creditului, in asa fel incat nu e clar daca BNR franeaza finantarile sau, pur si simplu, piata a ajuns la saturatie.

Cert este insa ca bancile au apucat sa dea credite pe 20 de ani. Isi poate permite o economie in tranzitie scadente atat de lungi si, mai ales, sa lege imprumuturile de salarii? Explicatia ca "Asa-i si-n America!" e una puerila. Acolo cel care-si pierde locul de munca isi gaseste cu usurinta altul.
In fine, consumul se poate reduce nu doar prin intermediul unor masuri administrative sau al impozitarii represive, ci si de bunavoie. Numai ca pentru a se economisi mai e nevoie de ceva: de dobanzi real pozitive.

Iar daca in Polonia vedem rezerve minime nediferentiate pentru zloti si valuta - 3,5% -, inseamna ca ei au si moneda nationala si n-au nici inflatie. Ca isi satisfac consumul din productie proprie ori compenseaza importurile cu exporturi. La noi, o rezerva minima la valuta de 35%, dubla fata de cea de la lei (16%), arata limpede ce moneda se tranzactioneaza. De-aia se spune ca-i economia eurizata. Si se mai zice ca banca centrala se substituie Guvernului, fiindca problemele pe care le rezolva astfel nu tin de politica monetara. Rezervele minime sunt folosite ca sa se tempereze puseul de cerere al economiei pentru euro, iar cauza o regasim intr-o expansiune a creditului nesustinuta de oferta din productia interna.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe