Fundatia Heritage, o reputata organizatie de analiza economica din Washington, a dat in cursul zilei de ieri publicitatii un studiu ce analizeaza cele mai libere medii economice din lume

In acest raport care analizeaza situatia economica din 2005, Romania ocupa prima pozitie in Europa si a doua in lume, dupa Pakistan, intr-un top al primelor zece tari la nivel mondial care si-au imbunatatit cel mai consistent situatia din punctul de vedere al libertatii economice, acesta fiind principalul indicator analizat.

In realizarea acestui raport, fiecare aconomie natioanal a fost evaluata pe o scala de la 1 la 5 - in care 1 este nota maxima -, pentru 10 criterii de libertate economica: politica comerciala, povara fiscala a guvernului, interventia guvernului in economie, politica monetara, fluxurile de capital si investitiile straine, sistemul bancar si financiar, salarii si preturi, drepturile de proprietate, reglementare si activitatea economica informala sau piata "gri".

Fundatia Heritage a publicat Indexul libertatii economice impreuna cu prestigioasa publicatie The Wall Street Journal. Indexul este creat prin compararea libertatii economice din diferite state cu prosperitatea pe care aceasta o genereaza.

In acest studiu au fost analizate 157 de tari, iar autorii acestuia au insistat asupra statelor care au inregistrat cele mai semnificative evolutii in 2005.Astfel, principala concluzie a raportului este ca din punct de vedere economic, lumea este mai libera in ziua de azi comparativ cu un an in urma, conform Indicelui privind libertatea economica pe 2006.

In ultimii 10 ani, tot mai mai multe state au preluat utilizarea unor politici care promoveaza libertatea economica. Prin urmare, rezultatele indicelui privind libertatea economica sunt superioare celui de anul trecut. Dintre cele 157de tari cuprinse de studiu, 99 si-au imbunatatit rezultatele generale, in comparatie cu 51 ale caror rezultate s-au inrautatit, iar 5 au ramas constante. Per total, 20 sunt clasificate de studiu drept "libere", 52 "preponderent libere", 73 "preponderent nelibere" si 12 "complet controlate de stat".

Europa, regiunea cu numarul cel mai mare de state "libere" din punct de vedere economic, detine 15 din primele 20 de economii din topul celor mai libere economii mondiale. Un numar de 33 de state, conduse de Austria, Germania si Cipru, care s-au alaturat grupului cu economie "libera", si-au imbunatatit rezultatele inregistrate, iar Romania ocupa primul loc in Europa si al doilea in lume, in clasamentul tarilor care si-au imbunatatit ratingurile de crestere a libertatii economice.

Top 10 imbunatatire libertate economica
(Crestere a ratingului)

Pakistan (0.40)
Romania (0.39)
Kirgistan (0.35)
Suriname (0.33)
Armenia (0.32)
Turkmenistan (0.32)
Georgia (0.31)
Turcia (0.30)
Tajikistan (0.29)
Kazakhstan (0.26)

In schimb, in clasamentul general al indicelui privind libertatea economica, Romania se afla pe o pozitie inferioara. Astfel, economia Romaniei continua sa figureze in categoria tarilor "preponderent nelibere", fiind pe locul 92 alaturi de Sri Lanka,.

Cele mai libere economii mondiale

1. Hong Kong
2. Singapore
3. Irlanda
4. Luxemburg
5. Islanda
6. Marea Britanie
7. Estonia
8. Danemarca
9. Australia
10. Noua Zeelanda
11. Statele Unite ale Americii

………………………….....
……………………………..

91. Columbia
92. Romania
92. Sri Lanka
………………

154.Zimbabwe
155. Burma
156. Iran
157. Coreea de Nord


Despre autor:

Wall-Street

Sursa: Wall-Street


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.