Anul acesta au fost lansate doar trei oferte publice initiale (IPO), din care s-au finalizat doua, Flamingo International si Vrancart Adjud. Valoarea totala a finantarilor din piata este mai mica de 17 milioane euro. Oferta publica initiata de societatea Apa Staretului a fost un esec total.

Flamingo International, unul dintre cei mai importanti retaileri si distribuitori de tehnica de calcul si electronice de consum din Romania, a lansat la inceputul lunii iunie o oferta publica ce s-a derulat dupa reguli neutilizate in Romania, insa cunoscute pe piata americana, dupa cum au opinat brokerii la acea vreme. Noutatea a constat in faptul ca pretul din oferta nu a fost prestabilit, ci determinabil. Investitorii au putut depune in perioada ofertei ordine de subscriere de actiuni la orice pret cuprins intre 18.000 si 24.000 lei vechi/actiune.

Initial s-au pus in vanzare 17 milioane actiuni, la valoarea nominala de 0,1 lei noi/actiune, reprezentand 25,18% din capitalul social, insa oferta a fost suprasubscrisa astfel ca s-a suplimentat cu 15%, volumul final de actiuni vandute fiind de 19.550.000 titluri. In urma acestei oferte Flamingo International a obtinut o suma echivalenta cu 12,5 milioane euro, bani ce vor fi folositi pentru proiectele de extindere a companiei, potrivit conducerii acesteia. Dupa finalizarea acestei oferte, Flamingo a majorat capitalul social cu suma de 43.529.479 lei noi, de la 8.705.895,8 lei noi la 52.235.375 lei noi, prin emisiunea a 435.294.790 actiuni cu valoarea nominala de 0,1 lei noi/actiune. Majorarea s-a facut prin utilizarea primelor de emisiune integral incasate in suma de 43.010.000 lei noi si prin emiterea a 430.100.000 actiuni noi cu valoarea nominala de 0,1 lei/actiune.

La finalul sedintei de tranzactionare din 25 noiembrie, caplitalizarea bursiera a companiei de IT&C era de 240 milioane lei noi, echivalentul a 65 milioane euro. Actionarul majoritar este Dragos Daniel Cinca, cu o detinere de 79,35% din actiunile societatii, iar alti actionari persoane fizice, in numar de 80, detin 20,65%. In urma ofertei, free-float-ul (nr. actiuni care se tranzactioneaza in piata) este de 36,6%.

Vrancart Adjud, fostul combinat de hartie si celuloza, cel mai mare producator de hartie igienica, de carton ondulat si hartie fluting, a lansat in primavara acestui an o oferta in cadrul careia s-a vandut un volum de 116.500.000 titluri, reprezentand 1% din capitalul social. Valoarea totala pusa in vanzare a fost de 17.475.000 lei noi, suma echivalenta cu aproximativ 4,8 milioane euro. Valoarea nominala a unei actiuni a fost 0,1 lei/actiune, iar pretul de vanzare 0,15 lei noi/actiune.

Citeste si:

Dupa incheierea acestei oferte, societatea a majorat capitalul social cu suma de 5.825.000 lei noi, prin emiterea unui numar de 58.250.000 actiuni, majorare rezultata prin incorporarea in capitalul social a primei de emisiune din oferta publica. Capitalul s-a majorat de la 46.902.714,60 lei noi la 52.727.714,60 lei noi, iar numarul total de actiuni s-a majorat de la 469.027.146 la 527.277.146.

Actionarul majoritar al Vrancart este SIF 1 Banat-Crisana, cu o detinere de 96,65%, in timp ce participatia altor actionari este de 3,34%. Vrancart a mai fost listata pe piata Rasdq in perioada 1996-2004, perioada in care s-a facut o singura tranzactie, pe data de 15 decembrie 2003, cand s-au transferat 75.041 actiuni, la pretul de 113.848 lei/actiune. Compania a fost delistata din cauza actionariatului excesiv de concentrat. Vrancart este listata, in prezent, la categoria a II-a a Bursei de Valori Bucuresti, asemenea companiei Flamingo International.

Societatea Apa Staretului a lansat, tot in primavara acestui an, o oferta publica de vanzare a 653.000 de actiuni, reprezentand 42,85% din capitalul social. Valoarea totala pusa in vanzare a fost de 1.632.500 lei noi. Oferta nu s-a incheiat insa, deoarece nu au fost intrunite conditiile minime, anume sa fie subscrisa in proportie de cel putin 30%, dupa cum declara reprezentantii societatii de brokeraj Finans Securities, intermediarul ofertei. Compania intentiona ca dupa incheierea ofertei sa se listeze pe piata Rasdaq, la categoria baza. Actionarul majoritar al societatii este Saranna Enterprises Limited, care detine 87,47% din actiuni, iar un procent de 10% este detinut de un investitor, Bogdan Manoiu, potrivit datelor din oferta publica.

Brokerii sunt optimisti si cred ca anul viitor vor avea loc mai multe oferte publice initiale, luand in calcul listarea unor companii de utilitati, precum Transgaz, Romgaz, Transelectrica, a BCR sau CEC. In 2004, la BVB a avut loc o singura oferta publica initiala, cea a SSIF Broker din Cluj, listata la categoria a II-a.