Anul preluarilor pe piata asigurarilor in domeniul asigurarilor. Mai multe companii puternice din Occident au decis sa intre sau sa-si consolideze pozitia pe piata romaneasca. De partea cealalta, companiile romanesti au cautat cu insistenta parteneri mari din Europa pentru a putea face fata concurentei dupa integrarea in UE.

Tendinta de concentrare a pietei se manifesta de doi-trei ani. Daca luam ca exemplu 2003, se poate remarca faptul ca au avut loc mutatii importante. Asirom, care a dominat piata pana la inceputul anilor 2000, a pierdut locul intai in favoarea Allianz-Tiriac, apoi si locul doi, dupa intrarea in Romania a grupului Wiener Staedtische.

Nu mai e loc pentru cei mici

La momentul actual, aproape 90% din intreaga afacere este detinuta de primele 10 companii. Alte zece au procente cat de cat semnificative, in timp ce restul de aproape 20 de firme nici nu mai conteaza in business. "In prezent asistam la concentrarea afacerilor din asigurari la varful ierarhiei. De altfel, exista foarte multe similitudini intre domeniul asigurarilor si cel bancar. Acolo, 80% din piata este controlata de marii jucatori", considera Cristian Constantinescu, presedintele Uniunii Nationale a Societatilor de Asigurare si Reasigurare din Romania (UNSAR).

Cristian Constantinescu avanseaza si o ipoteza infricosatoare pentru asiguratorii romani: "Din 2007 vor disparea de pe piata aproape 20 de companii care activeaza in prezent". Disparitia acestora se va produce, in opinia sefului UNSAR, prin fuziuni, preluari, dar si prin falimente. Asa ca afacerea, care are un potential mare de crestere, se va imparti intre cei mari. In urmatorii 4-5 ani, cresterea va fi de 15-20%, anual. In 2005, piata asigurarilor a depasit un miliard de euro, dupa cum a apreciat presedintele Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor, Nicolae Crisan, urmand ca pana in 2010 sa se apropie de doua miliarde de euro. Ca un amanunt de culoare, piata romaneasca a intrat, in mare parte, sub influenta companiilor austriece. Wiener Staedtische, Uniqa sau Grawe sunt doar cateva exemple care sprijina aceasta afirmatie.

Directorul general al Asirom, austriacul Boris Schneider, care a lucrat o perioada si pentru Wiener Staedtische, are si o explicatie pentru acest fenomen: "Cred ca austriecilor le place Romania. Pana la urma, avem o istorie comuna. De altfel, de-a lungul timpului, Austria a facut legatura intre Est si Vest. Faptul ca firmele austriece au venit primele, in mai multe domenii - asigurari, banci si, mai nou, domeniul petrolier -, arata ca am stiut sa sesizam la timp oportunitatea de a face afaceri aici. Acum cred ca va urma un al doilea val, de firme mici".

Invazia austriecilor

Grupul austriac Wiener Staedtische a semnat in vara un contract pentru preluarea grupului Omniasig, contra sumei de 100 milioane de euro. Initial, austriecii au negociat preluarea Asirom, care ocupa pozitia a doua de pe piata, dar nu s-a ajuns la o intelegere, asa ca s-au orientat catre numarul trei, Omniasig. Pe langa grupul Omniasig, compus din Omniasig, Omniasig Asigurari de Viata, Omniasig Addenda, alaturi de Omniasig AGI (fosta AGI Romania) si Omniasig-Asirag (fosta Asirag Pitesti), Wiener Staedtische mai detine controlul si la Unita si Agras. Prin achizitiile facute, compania austriaca se afla pe a doua pozitie, dupa Allianz-Tiriac. Cele doua firme din fruntea topului controleaza in prezent aproape 40% din piata. Lucrurile s-ar putea modifica daca se adeveresc zvonurile conform carora Wiener Staedtische va prelua inca o companie importanta de pe piata asigurarilor.

Alt asigurator care si-a aratat intentia de a prelua inca o companie de pe piata este Grawe, care a "inghitit" in toamna firma de asigurari de viata Sara Merkur. Prin aceasta miscare, compania austriaca si-a asigurat un loc in Top 10 pe piata asigurarilor de viata.

Alt exemplu este cel al Generali Holding Viena, care a preluat asta-vara un pachet de 8,48% din actiunile Generali Asigurari, detinut de Creditcoop, casa centrala a cooperativelor de credit. Astfel, Generali Viena detine 81,37% din compania romaneasca.
Spre sfarsitul anului a mai intrat pe piata un jucator puternic, Uniqa, una dintre cele mai importante companii de asigurare-reasigurare din Austria, care a cumparat 27% din actiunile Astra. Tranzactia s-a realizat prin intermediul Bursei de Valori. Actionarul de la Astra, Nova Trade, firma controlata de omul de afaceri Dan Adamescu, a vandut 16 milioane de actiuni pentru 10 milioane de euro.


Despre autor:

Saptamana Finaciara

Sursa: Saptamana Finaciara


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.