Denominarea n-a creat socuri: romanii s-au obisnuit destul de repede cu noua moneda, magazinele mari s-au conformat in general cerintelor, amenzi au fost putine, iar producatorii de soft si-au rotunjit veniturile dupa cum se asteptau. Nu totul a mers insa snur: bancile se pling de cantitatea insuficienta de bancnote noi de pe piata, lucru care a creat probleme cu ATM-urile. Insa, cel mai important neajuns al denominarii este ca romanii gindesc inca in lei vechi si abia dupa ce fac transformarea intind banii vinzatorului, tocmai pentru ca sint pe piata ambele tipuri de bani. Psihologii au spus ca vom mai folosi mental milioanele inca sase luni de acum incolo.

La sase luni de la taierea zerourilor din coada leului, temerile initiale legate de denominare s-au risipit. Inflatia a crescut, dar motivul nu a fost rotunjirea preturilor de care se temea toata lumea. Populatia s-a obisnuit repede cu noile insemne monetare, preturile sint afisate in noua moneda, dar reflexul de a gindi sumele in lei vechi a ramas. Psihologii consultati de noi considera ca procesul de adaptare la schimbare va dura atit timp cit cele doua emisiuni vor circula in mod paralel. Monedele metalice din emisiunea veche vor disparea cel mai rapid din circulatie, pentru ca Banca Nationala le trimite direct la topitorie.

Prea putine bancnote

In acest moment, circa 45% din masa de numerar aflata in circulatie este noua potrivit datelor de la Banca Nationala a Romaniei, care a reactionat la cererea in crestere de moneda noua venita din partea bancilor comerciale. Pina la sfirsitul anului viitor, intreaga emisiune noua va fi pusa in circulatie, deoarece la 1 ianuarie 2007 inceteaza puterea circulatorie a leilor vechi. Intreaga cantitate de monede metalice necesare a fost pusa deja in circulatie - spune Mugur Stet, purtator de cuvint al BNR. Oficialul BNR indeamna insa comerciantii sa colecteze monedele vechi si sa le depuna in banci, deoarece procesul de inlocuire este lent. Peste 75% dintre bancnotele de 1 leu si de 5 lei din emisiunea noua au fost puse in circulatie.

Bancile au simtit in schimb o alimentare cu bancnote noi mai slaba decit se asteptau. Faptul a putut fi constatat de altfel si de populatie, foarte putine bancomate eliberind moneda noua, desi afisajul indica la unele banci sumele doar in lei noi. "Denominarea a decurs conform asteptarilor, dar poate ar fi de facut o mentiune in legatura cu cantitatea de bani noi pusi in circulatie. Bancile s-au asteptat la mai multe bancnote din emisiunea noua, decit s-au pus efectiv in circulatie. Unele dintre banci au trebuit, din aceasta cauza, sa-si recalibreze bancomatele pentru moneda veche. Aceasta nu este insa o problema majora", spune Radu Ghetea, presedintele Asociatiei Romane a Bancilor (ARB).

BCR avea la momentul denominarii 200 de bancomate reglate a fi alimentate cu lei noi, raspindite in Bucuresti si in tara. Acum numarul acestora variaza intre 100 si 200, in functie de cantitatea de lei noi pe care banca o are la dispozitie. Si alte banci mari se afla in aceeasi situatie. BRD Societe Generale a pornit la denominare cu 125 de bancomate pentru lei noi, intre timp unele dintre acestea fiind retrecute pe lei vechi.

Romanii gindesc inca in lei vechi

Cu toate ca a trecut aproximativ jumatate de an de cind au intrat in circulatie noile monede si opt luni de cind in magazine preturile sint afisate in ambele monede, romanii nu au reusit inca sa gindeasca direct in lei noi. Psihologii sustin ca acesta este un proces care va lua ceva timp si de aici incolo. "Este un efort de calcul pe care il facem in viata de zi cu zi pentru a converti din moneda veche in cea noua. Lumea nu gindeste consecvent in lei noi, face inca transformarea. Iar acest lucru este determinat de faptul ca pe piata coexista moneda veche si cea noua, lucru care este in detrimentul trecerii la calculul in noua moneda", apreciaza psihologul Alexandru Iordan.

In ceea ce priveste perioada de timp in care marea majoritate a cetatenilor se vor deprinde sa nu mai adune patru zerouri atunci cind platesc un produs, ci sa constientizeze direct ce moneda sau hirtie trebuie sa inmineze vinzatorului, Iordan sustine ca "aproximativ in trei, maximum sase luni de acum incolo lucrurile vor intra in normal". "Trecerea s-ar fi facut mai usor daca exista o perioada mai scurta de coexistenta a celor doua tipuri de monede", mai spune acesta, apreciind ca cel mai greu se vor adapta persoanele in virsta, al caror sistem cognitiv este mai putin flexibil la schimbari.

Magazinele au trecut usor peste denominare

Reprezentantii magazinelor sustin ca romanii s-au obisnuit deja cu noul leu. Cu toate acestea, la inceput situatia a fost destul de derutanta. "Romanii s-au obisnuit foarte bine cu leul nou si chiar nu mai constatam nici o problema de intelegere. Chiar am fost placut surprinsi de viteza de adoptie a leului nou in rindul clientilor nostri. Doar casierele au fost, la inceput, destul de confuze in ceea ce priveste conversia leului vechi in cel nou, operatiunile necesitind o foarte mare atentie", sustin reprezentantii Carrefour Romania. Potrivit acestora, denominarea a presupus la inceput costuri suplimentare referitoare la softul informatic, care nu mai exista la ora actuala.

500 de amendati

Legea denominarii prevedea amenzi drastice pentru comerciantii care nu se conformau obligatiei ca preturile si tarifele sa fie afisate atit in moneda veche, cit si in moneda noua. Faptul era considerat contraventie si se sanctiona cu amenzi cuprinse intre 1.000 si 3.000 de lei noi. Cu toate ca, la solicitarea Bancii Nationale, in primele zile de aplicare a legii, adica dupa 1 martie anul curent, comerciantii au fost pasuiti, aceasta nu inseamna ca Autoritatea Nationala pentru Protectia Consumatorului (ANPC) nu a dat amenzi. "In perioada imediat urmatoare (intrarii in vigoare a legii denominarii - n.red.) au existat amenzi. In total, au fost in jur de 50 de controale tematice si au fost amendati in jur de 4-500 de agenti economici care nu s-au conformat regulilor", ne-a declarat Robert Hart, purtator de cuvind al ANPC.

Acesta sustine ca cei care au intirziat cu afisarea preturilor duble au fost in general micii agenti economici, proprietarii unor buticuri sau ai unor magazine mici, orasenesti. In schimb, marii retaileri au afisat din timp noile preturi. De asemenea, potrivit lui Hart, nu au existat plingeri din partea cetatenilor cu privire la denominare. Autoritatea a realizat de la 1 iulie si pina in momentul de fata 26 de controale la prestatorii de servicii, 14 controale la firmele din sectorul nonalimentar si 15 in sectorul alimentar. •

Conversie cu cistig pentru softuri

Firmele de software specializate in programe care impuneau modificari generate de procesul de denominare au avut mult de lucru, dar si de cistigat. In cazul furnizorilor pentru mari clienti, costurile au variat in functie de gradul de utilizare si de relatia cu acestia. Unii le-au primit gratuit. "Pachetul de denominare a fost oferit ca parte a contractului de mentenanta incheiat cu acestia. In consecinta, clientii cu mentenanta activa au primit acest pachet in mod gratuit", spune Ioana Pana, SMB&Partner manager SAP Romania.

Aceeasi metoda s-a practicat, in general, si in cazul furnizorilor pentru IMM-uri. Cei care aveau abonament de asistenta tehnica au primit gratuit upgrade-ul pentru denominare. Cei care nu il aveau au platit pentru el diverse sume, care variaza de la producator la producator. Putem da ca exemplu un pret de 70 de euro. Acest proces a adus si cistiguri pentru unele firme de software, care au vindut mai bine fie upgrade-ul, fie pachetele de programe care aveau deja inclusa componenta de denominare. "A crescut foarte mult cifra de afaceri. Am avut doua sau trei luni in care am avut crestere de peste 100% fata de aceeasi perioada a anului trecut", spune Dan Damian, general manager Ciel Romania.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.