Romanii care au de gand sa aiba acasa un birou high-tech trebuie sa scoata din buzunare aproximativ 550 milioane de lei. Cu aceasta suma - echivalentul a aproximativ 14.000 de euro - ar putea sa-si cumpere un autoturism cat de cat performant sau, daca mai dispun de inca 3.000-4.000 de euro, sa achizitioneze o garsoniera. Dar, se pare ca afacerea cu astfel de PC-uri de lux este profitabila, deoarece exista, in fiecare an, cativa romani care se hotarasc sa faca aceasta investitie.

Chiar si in Romania exista multe persoane care nu accepta sa cumpere decat cele mai scumpe produse dintr-o anumita categorie. Multi prefera sa faca cumparaturi in strainatate, dar cand vine vorba de echipamente electronice, chiar si oamenii foarte pretentiosi dau o raita prin magazinele autohtone. Si nu se pot plange ca nu au ce vedea. Pot alege, pentru biroul lor superdotat, un sistem de aproape 4.000 de euro, cu care s-ar potrivi perfect un monitor la acelasi pret si multe alte accesorii. La iesirea din magazin vor socoti ca toata afacerea i-a costat echivalentul a 100 de salarii medii pe economie.

Cea mai luxoasa imprimanta - 185 milioane de lei

Cei care vor, intr-adevar, sa detina cel mai dotat birou se vor opri la Flamingo. Aici preturile sunt mult peste cele cu care este obisnuit romanul de rand. Bineinteles, prima data se alege sistemul cel mai performant, care costa "doar" 150 milioane de lei. Dar este unul cu doua procesoare de 2,4 gigaherti, fabricate de Intel. Monitorul va fi, de asemenea, cel mai scump, la acelasi pret cu sistemul. Dar proprietarul va avea o panorama LCD de 30 de inci si TV Tuner incorporat. Insa astfel de cifre sunt intrecute de pretul celei mai luxoase imprimante care se poate gasi in magazinele din Romania. Aceasta costa nici mai mult, nici mai putin de 185 milioane de lei si imprima cu jet de cerneala. Pentru cele mai scumpe boxe de la Flamingo cumparatorul va mai scoate din buzunar 25 milioane de lei, iar pentru cea mai performanta tastatura, inca 5,5 milioane de lei, ambele fiind produse de Logitech. Ca sa fie biroul high-tech complet, mai este nevoie de o camera web, cu sigla aceluiasi producator, care va afisa imagini de 1.280x960 de pixeli. Aceasta costa cinci milioane de lei.

Se pare ca si la capitolul scanere de lux, cei de la HP sunt asi. Cel mai scump scaner din magazinele Flamingo, purtand aceasta sigla, are adaptor de transparenta si costa aproape sapte milioane de lei. Mouse-ul va fi unul... banal, de doua milioane de lei. Si, astfel, PC-ul de lux este cat de cat complet, iar totul nu depaseste 550 milioane de lei.

Preturi pentru tot romanul in retelele comerciale mai mici

De la Best Computers, romanul care vrea echipamente ale caror preturi sa aiba multe zerouri se va simti tentat doar de sistemul Best Avenger, care costa aproape 133 milioane de lei. Acesta este dotat cu un singur procesor Intel Pentium 4 de 3,2 gigaherti si are un hard-disk cu o capacitate de 120 de gigabiti. In rest, cel mai scump monitor, un Samsung LCD de 17 inci, costa numai 12,3 milioane, asa ca, probabil, cumparatorului cu bani foarte multi i se va parea mai atragator cel de 150 milioane de lei, de la Flamingo.

Distribuitorul Ultra Pro se pare ca practica numai preturi pentru buzunarul romanului obisnuit. Astfel, sistemul cel mai performant costa ceva mai putin de 40 milioane de lei si se vinde cu tot cu un monitor de 19 inci, cu mouse, tastatura si sistem audio.

Laptop-ul urca in topul preferintelor

Cei care vor sa simplifice lucrurile vor alege, bineinteles, un computer portabil. Nu-si vor mai bate capul pentru alegerea configuratiei sau a monitorului si, in plus, vor dispune si de mobilitate. Cel mai scump laptop se gaseste tot la Flamingo, si costa aproape 160 milioane de lei. Calculatorul portabil cel mai performant de la Best Computers costa 96 milioane de lei, iar cel de la Ultra Pro, aproape 48 milioane de lei. Dupa parerea presedintelui Asociatiei Producatorilor si Distribuitorilor de Echipamente de Tehnologia Informatiei si Comunicatiilor (APDETIC), Valentin Negoita, laptop-ul incepe sa devina, in Romania, din ce in ce mai popular. Astfel, vanzarile de laptop-uri sau notebook-uri, cum mai sunt denumite, au crescut, in 2004, cu 76,6% fata de anul trecut, romanii platind nici mai mult, nici mai putin de 84,2 milioane de dolari pe astfel de echipamente. Conform unui studiu IDC privind PC-urile mobile, acestea au reprezentat, anul trecut, 12% din totalul de computere vandute.

In 2004, romanii au cheltuit 382,5 milioane de dolari pe PC-uri

Distribuitorii de calculatoare personale au reusit sa vanda, in acest an, 410.000 de PC-uri, cu 43,8% mai multe decat in 2003, conform unui studiu IDC. "Daca in anul trecut s-au obtinut 255 milioane de dolari din vanzarea de computere in Romania, anul acesta estimarile arata ca se va ajunge la valoarea de 382,5 milioane de dolari, cresterea fiind de 50%", ne-a declarat Valentin Negoita, presedintele APDETIC. Din totalul computerelor vandute, 86% au fost PC-uri pentru birou (desktop-uri), 12% laptop-uri si 2% servere. Asadar, romanii au cumparat cu 52,7% mai multe calculatoare pentru birou si cu 51,3% mai multe servere decat in 2003. Astfel, producatorii si distribuitorii de echipamente IT au obtinut 264 milioane de dolari de pe urma desktop-urilor si 34,3 milioane de dolari din vanzarile de servere. Din totalul computerelor vandute in 2004, aproximativ 200.000 au fost achizitionate pentru a fi instalate in gospodarii


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.