O eventuala alianta ar da nastere unei companii cu vanzari anuale cumulate de peste 170 mil. euro si o capitalizare de peste 100 mil. euro.

Compania Flamingo, specializata in comertul cu produse IT & C, este posibil sa anunte in urmatoarele zile o alianta cu reteaua de electrocasnice Flanco vizand in final realizarea unei fuziuni, care ar da nastere unei companii cu o cifra de afaceri anuala de peste 170 milioane euro.

Concurenta este foarte dura, iar marjele de profit sunt in scadere, iar cele doua parti spera sa-si imbunatateasca prin aceasta miscare administrarea afacerilor si rentabilitatea astfel incat sa prezinte investitorilor o companie cu o pozitie mult mai puternica pe cele doua piete, care insumate inseamna o valoare anuala de peste 1,5 mld. euro.
Dragos Cinca, principalul actionar de la Flamingo, si reprezentantii fondului de investitii suedez Oresa Ventures, principalul actionar de la Flanco, au ajuns la un acord in privinta pasilor care trebuie indepliniti astfel incat tranzactia sa se realizeze, conform unor surse de pe piata financiara. Cele doua companii trebuie sa indeplineasca anumite conditii in urmatoarele luni, existand posibilitatea ca in orice moment deal-ul sa cada.

Primul pas ar fi ca Flamingo sa achizitioneze un pachet minoritar de actiuni in Flanco, conform surselor citate.

Flamingo s-a listat la Bursa in vara acestui an prin vanzarea de actiuni, operatiune in urma careia compania a strans peste 12 mil. euro plasand pe piata un pachet de 22% din actiuni. In acest moment, capitalizarea bursiera este de 67 mil. euro la un pret al actiunii de 4.700 lei vechi. Compania a vandut actiuni in oferta la un pret de 23.000 de lei vechi pentru o actiune. Pretul actual (4.700 de lei) inseamna echivalentul a 28.200 lei lei vechi intrucat capitalul a fost majorat prin acordarea de 5 actiuni gratuite pentru una detinuta anterior. Ieri, actiunile Flamingo au crescut cu 2,6%, iar in ultima saptamana cu 7%.

La noua luni, Flamingo a raportat o cifra de afaceri de 47 milioane de euro si un profit net de 20.000 de euro, iar anul trecut a obtinut un profit net de 3,6 mil. euro la o cifra de afaceri de 60 mil. euro.
Flanco a obtinut anul trecut un profit net de 3 mil. euro la o cifra de afaceri de 96 mil. euro. Conform surselor citate, Flanco este evaluata intre 40 si 50 de milioane de euro.

In ultimul an, retailerul de electrocasnice a pierdut teren. Acum doua luni, Marius Ghenea, directorul general de la Flanco si unul dintre fondatorii Flamingo, a parasit compania, pozitia sa fiind preluata de catre Cornel Marian, cel care se ocupa de afacerile Oresa Ventures in Romania.

Cornel Marian nu a dorit sa comenteze pe marginea informatiilor vehiculate ieri pe piata de capital privind o eventuala alianta intre Flamingo si Flanco. "Datorita faptului ca suntem o companie publica, listata la Bursa de Valori, nu suntem in masura sa va oferim informatii privilegiate", au raspuns reprezentantii Flamingo, care nu au dorit sa faca alte comentarii pe acest subiect.

Dragos Cinca detine 61% din Flamingo. La Flanco, in afara de Oresa Ventures, actionari mai sunt omul de afaceri Florin Andronescu (fondatorul) cu 15%, respectiv fondul de investitii DBG Eastern Europe cu 20%. ZF


Despre autor:

Ziarul Financiar

Sursa: Ziarul Financiar


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.