Mii de turisti moldoveni, rusi si ucraineni care serbeaza Craciunul pe rit vechi au sosit in statiunile brasovene, pensiunile si hotelurile fiind ocupate in proportie de 50-60%, preturile la cazare si servicii fiind cu circa 10-20% mai mici sau similare celor pentru pachetele de Craciun pe stil nou.

Hotelierii au scazut in aceasza perioada preturile cu circa 10-20%, pensiunile si hotelurile fiind rezervate de turisti in proportie de 50-60%, dar sunt si pensiuni care au fost ocupate in totalitate, transmite MEDIAFAX.

Preturile la pensiuni si hoteluri in perioada 3 - 13 ianuarie sunt la nivelul celor din perioada Craciunului romanesc sau chiar mai mici, pentru turistii care serbeaza Craciunul pe rit vechi hotelierii pregatind mese festive, program de colinde sau pachete la sala de fitness sau sauna.

Inca de vineri, partiile din Predeal si Poiana Brasov au fost umplute de turisti veniti din Republica Moldova, Ucraina sau Rusia, multe hoteluri fiind deja ocupate in proportie de suta la suta, cele mai ieftine oferte fiind cele din zona rurala.

Astfel, pentru o vacanta de Craciun dupa calendarul vechi, intr-o pensiune din zona rurala Bran - Moieciu, pretul pe sejur de patru nopti este de circa 600 de lei de persoana, cu demipensiune si cina festiva inclusa, pretul fiind asemanator cu cel al pachetului de Craciun pe stil nou, cand pachetele costau intre 400 si 700 de lei/persoana.

La o vila de 4 stele din Bran, preturile pentru un pachet de minim trei pana la sapte nopti sunt de 24 - 30 euro/persoana/noapte/camera. Pachetul include acces sala fitness, Wi-fi in spatiile publice 1 h/zi sau biliard 1 h/zi.

La Predeal, pachetul de trei nopti porneste de la 500 lei/sejur/persoana, pana la 800 de lei de persoana pentru sejurul de patru nopti, pret care include masa festiva de Craciun, concerte live si tombola. O alta oferta este inchirierea unei vile intregi la Predeal la pretul de 3.000 de euro pentru sapte camere duble standard cu capacitate maxima de 20 de persoane, cu masa festiva de Craciun pentru 20 de persoane, cu "aperitiv la pahar", antreu taranesc, doua mese principale cu produse traditionale din porc facute in casa cu sarmalute si carnati, tuica fiarta si vin fiert, focul de tabara in curte si colinde.

Citeste si:
Ciolacu: „Trebuie să fie fermi în aplicarea legii. Au toată...
Ciolacu, apel către jandarmii...

In Poiana Brasov, preturile sunt semnificativ mai mari. Astfel, in perioada 3 - 13 ianuarie, la un hotel de trei stele din Poiana Brasov preturile pornesc de la 149 euro/camera dubla/noapte pentru perioada duminica - joi si de la 169 euro/camera dubla/noapte pentru perioada vineri - sambata. Pretul include cazare cu mic dejun, un schi pass/zi /persoana cu urcari nelimitate, acces piscina, saune, jacuzzi, fitness, salon relaxare si hot tub-ul exterior.

La un hotel de 4 stele, preturile sunt cuprinse intre 280 euro si 514 euro de persoana pentru un sejur de 7 nopti cu cina traditionala din Ajunul Craciunului, program de colinde si Mos Craciun in 6 ianurie, activitati pentru copii (cinema, poveste de seara, jocuri, concursuri, kids buffet), concert live de pian la caldura focului din semineu, piscina, sauna, fitness.

La un hotel de 5 stele, turistii trebuie sa plateasca pentru pachetul de sase nopti cazare intre 315 euro si 588 euro/persoana cu cina traditionala din Ajunul Craciunului, piscina, sauna, fitness si jacuzzi. Comparativ cu perioada Craciunului romanesc si a Revelionului, acelasi hotel a oferit pachete de Craciun pornind de la 260 euro pana la 500 euro/persoana pe sejur, iar pentru Revelion preturile au fost cuprinse intre 820 si 1.030 euro/persoana.

Citeste si:
DN1: Circulația va fi restricționată, timp de o lună, între Predeal...
DN1: Circulația va fi...

Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.