Reprezentantii caselor de schimb spun insa ca nu au resimtit asemenea intrari precum cele consemnate in ultimul raport al BNR privind inflatia, ba chiar ca volumele sunt in scadere de la inceputul anului fata de 2004. Valuta vanduta prin casele de schimb nu apare distinct in statisticile zilnice ale bancii centrale, dar se "simte" in piata valutara, unde pun presiune pe curs.

Dealerii bancilor, ca si BNR asteapta un nou varf al intrarilor de valuta prin casele de schimb valutar in ultimele saptamani ale anului. In acelasi timp, reprezentantii caselor de schimb au previziuni mai pesimiste. In iulie si august euro s-a prabusit de la 3,6 lei pana la un minim al anului de putin peste 3,4 lei. Dealerii se asteapta ca scenariul sa se repete, iar euro sa incheie anul in jurul nivelului de 3,6 lei sau chiar mai jos, fata de 3,66 lei in prezent.

"Luna noiembrie a reprezentat un minim absolut al acestui an din punctul de vedere al volumelor tranzactionate prin casele noastre de schimb valutar. Spre sfarsitul lunii au aparut insa cresteri si ne asteptam la un varf al activitatii in perioada 20-25 decembrie. Pe baza volumelor noastre si a cotei de piata estimate, opinia BNR este pertinenta", spune Dorin Badea, dealer sef la Bancpost. Cifrele din trimestrul al treilea pun intr-o noua lumina remiterile de valuta ale muncitorilor din strainatate. BNR spune ca acestea au urcat in perioada iulie-august la o medie lunara de aproape 342 milioane de euro, fata de 196 de milioane in primele luni ale anului.

"Business-ul generat de casele de schimb in acest an a avut o evolutie mai putin spectaculoasa, perioada de vara, cel putin, fiind sub nivelul rulajelor de anul trecut. O parte din volumele care altadata se regaseau in tranzactii cash vin acum in completarea schimburilor valutare in cont, datorita facilitatilor acordate de banci pentru acest segment. Pentru sfarsitul de an ne asteptam la o usoara crestere a volumelor tranzactionate in special pe partea de cash, dar acestea vor ramane probabil sub media anului trecut", spune Aurelian Mihailescu, dealer la Raiffeisen Bank.

Reprezentantii caselor de schimb spun ca nu au simtit o crestere semnificativa a volumelor in aceasta vara si nici nu intrevad varfuri de activitate pentru decembrie.

Citeste si:

"Trend-ul este descrescator de la inceputul anului. Nu am inregistrat varfuri de tranzactionare in lunile de vara si nu asteptam unul nici pentru decembrie", spune Lucian Alexoi, director la casa de schimb Getica. El precizeaza ca de mai bine de trei ani luna decembrie nu mai aduce volume de tranzactionare record. Nici reprezentantii casei de schimb Real Exchange nu isi amintesc de un varf de activitate in vara si nici nu se asteapta la volume mai mari in decembrie.

Intrarile mari de valuta, alimentate si de sumele "varsate" de casele de schimb, au dus la cresterea excedentului de valuta pe piata la 373 de milioane de euro si peste 1,1 miliarde de euro in august. In trimestrul al doilea media a fost de numai 75 de milioane de euro.

Scaderea cursului si dobanzile inca atractive au atras in vara si interesul investitorilor nerezidenti. Speculatorii au vandut in iulie si august 139 si, respectiv, 159 de milioane de euro. Aceasta dupa ce din februarie pana in iunie vanzarile nete totalizasera doar 161 de milioane de euro.

Scaderea dobanzilor platite de banca centrala, precum si restrangerea sumelor sterilizate din piata monetara din septembrie au dus la scaderea apetitului speculatorilor pentru jocul pe leu. In conditiile in care octombrie si noiembrie sunt traditional luni cu cerere mai mare de valuta, cursul a urcat pana aproape la 3,7 lei.

Dealerii se asteapta insa ca dupa ce BNR a reluat sterilizarea pe piata monetara, iar varful de cerere de valuta se apropie de sfarsit, speculatorii sa fie din nou interesati de investitiile in lei. Totodata, la finalul anului sunt asteptate si cresteri ale remiterilor, astfel incat euro are premise sa incheie 2005 mai jos decat este acum. Unele previziuni merg chiar pana la un curs de 3,5 lei pentru un euro, in timp ce majoritatea dealerilor vad euro la 3,6 lei la sfarsitul lui decembrie.