Fabricile de zahar care nu vor putea produce, in urmatorii doi ani, cantitatea de zahar repartizata de Ministerul Agriculturii in urma negocierilor cu UE, vor fi inchise, iar o parte din cotele acestora va fi redistribuita catre alte unitati, informeaza Mediafax. "Fabricile vor pierde cotele alocate de minister. De altfel, circa 25% din cota de zahar repartizata unitatilor care se vor inchide va fi redistribuita celorlalti procesatori", a declarat, ieri, secretarul de stat in Ministerul Agriculturii, Mugur Craciun. Initial, propunerea UE prevedea pierderea de catre Romania a cotei de zahar pentru unitatile care se inchid.a

Mai mult decat atat, pretul zaharului din statele Uniunii Europene va scadea pana la 36% in urmatorii patru ani si nu cu 39%, cat se propusese initial, informeaza "EU Observer". Ministrii Agriculturii din UE au ajuns la acest acord, joi, in ciuda opozitiei Poloniei si Greciei.

Reducerea preturilor va fi partial sustinuta prin acordarea unor compensatii producatorilor afectati de aceasta masura. Fermierii europeni vor fi compensati pentru 64,2% din pierderile lor, avand acces direct la fonduri de restructurare in valoare de 7,5 miliarde euro.

Fermierii europeni sunt nemultumiti pentru ca producatorii mici, care nu pot concura cu firme gigant ca germanii de la Sudzucker, vor fi nevoiti sa-si inchida afacerile.

Romania a obtinut in urma negocierilor cu Uniunea Europeana o cota de 109.000 de tone de zahar din sfecla, dar si o cantitate de 329.000 de tone pentru procesare (zahar brut). Necesarul intern de consum este de peste 500.000 de tone pe an, fiind acoperit din productia interna, dar si din importuri de zahar alb si brut, acesta din urma fiind ulterior prelucrat in unitati locale.

Pentru producatorii de sfecla de zahar, Ministerul Agriculturii a cerut si a obtinut permisiunea ca eventualele scaderi de pret la sfecla sa poata fi compensate din bugetul de stat.

Potrivit reprezentantilor Patronatului Zaharului din Romania, suprafetele cultivate cu sfecla de zahar se ridica, in acest an, la circa 20.000 hectare, de pe care este estimata obtinerea unei productii de circa 80.000 tone de zahar.

Anul trecut, productia de zahar din sfecla s-a ridicat la aproximativ 50.000 tone, in conditiile in care consumul intern a fost asigurat din importuri de zahar brut - circa 470.000 tone de zahar procesate in tara, la care s-au adaugat alte 81.000 tone zahar alb.


Despre autor:

Sursa: Click.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.