O misiune a Fondului Monetar International (FMI) se va afla la Bucuresti in intervalul 31 iulie-13 august pentru a sasea etapa de evaluare a acordului preventiv cu Romania si pentru consultari periodice.

"Vizita va avea loc in comun cu echipe ale Comisiei Europene si Bancii Mondiale. In timpul vizitei, vor avea loc intalniri cu autoritatile, precum si cu reprezentanti ai sindicatelor, asociatiilor patronale, bancilor, organizatiilor societatii civile si cu partidele politice. Autoritatile romane trateaza aranjamentul stand-by cu FMI drept preventiv, insemnand ca nu intentioneaa sa traga din resursele disponibile", se arata intr-un comunicat al FMI.

Premierul Victor Ponta a anuntat, luni, ca delegatia comuna a FMI, Comisiei Europeane si Bancii Mondiale si-a amanat vizita in Romania, programata sa inceapa pe 24 iulie, in saptamana care urmeaza sa se desfasoare referendumul pentru demiterea presedintelui Basescu, din 29 iulie, scrie MEDIAFAX.

Romania are in derulare un acord de tip preventiv cu FMI in valoare de 3,6 miliarde euro, completat de o intelegere similara cu Comisia Europeana pentru foduri disponibile de 1,4 miliarde euro si o linie de credit de 400 milioane euro de la Banca Mondiala. Acordul cu institutiile financiare internationale a fost incheiat in martie 2011, in prelungirea programului de 20 miliarde euro derulat in perioada 2009-2011.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.