Strainii ne cumpara tara la hectar, in timp ce maghiarii fac inchisoare daca vand teren agricol altora din afara tarii.

Criza a atins aproape toate ramurile economice ale Romaniei cu exceptia sectorului terenurilor agricole, care candva era punctul nostru forte la nivel european.

Agricultura, IT-ul si energia, domeniile care fac cu ochiul investitorilor chinezi

Investitorii straini au luat cu asalt piata locala ajungandu-se astfel la o crestere cu 40% a pretului pamantului in ultimii patru ani, relateaza ziare-pe-net.ro.

Acest lucru va mai dura doi ani de zile, conform tratatului de aderare la Uniunea Europeana, iar apoi din 2014 piata ar trebui sa se liberalizeze.

Romania redevine “granarul” Europei

In Ungaria s-au schimbat codul penal pentru cei care vand teren agricol strainilor

Secretarul de stat in Ministerul ungur al Dezvoltarii Regionale, Gyula Buda, a precizat ca vor face obiectul unei amnistii cei care admit existenta unor astfel de contracte ilegale in perioada de dupa adoptarea de catre parlament a noilor prevederi privind asa-zisele ”contracte de buzunar”, prevazuta pentru luna decembrie a.c., si pana la intrarea in vigoare a Codului penal, scrie capital.

Toti cei implicati in achizitia de terenuri agricole de catre straini vor putea fi condamnati la inchisoare pe termene de 1-5 ani, conform noului Cod penal care va intra in vigoare la 1 iunie 2013.

Pana la 1 milion de hectare de teren agricol din Ungaria au fost vandute in mod disimulat unor straini.

Conform noilor norme europene, din 15 iunie 2014, vanzarea de terenuri se va face fara restrictii.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.