Cei care iubesc sporturile de iarna se vor putea bucura de farmecul muntelui si in Poiana Mica, locul unde se va afla Silver Mountain, asa cum va fi denumit intregul complex de agrement. Insa nu numai pasionatii de schi vor fi atrasi de noua statiune. Initiatorii proiectului si-au propus sa construiasca si un circuit de golf pe un alt teren de circa 40 de hectare, care apartine municipalitatii brasovene si care se afla langa amplasamentul viitoarei statiuni. De terenul de golf se va ocupa o societate mixta. "Acum suntem in discutii privind aceasta asociere. Dorim sa infiintam compania Kronstadt Golf care sa administreze acest teren. Cu siguranta, zona va deveni o adevarata atractie pentru turisti si va fi o sursa de venituri pentru municipalitate", spune primarul Brasovului, George Scripcaru.

Constructia statiunii va fi realizata in patru etape, pe parcursul a patru-cinci ani. In prima faza, va fi ridicat hotelul, precum si circa 120 de apartamente. "Pe data de 1 decembrie 2007 vrem sa inauguram in mod oficial statiunea", a spus Leo Skarlatos, directorul general al companiei INR, investitorul in acest proiect.

Unitatea de cazare va avea 75 de camere si urmeaza sa fie administrata de un lant hotelier de renume. Hotelul va dispune de doua restaurante, de un centru de conferinte, de o zona comerciala bine pusa la punct, precum si de sala de fitness, piscina si spa.

De asemenea, INR va construi si un "club house", unde turistii isi vor putea petrece timpul liber in mod cat mai placut. Pe langa toate acestea, in interiorul statiunii se va regasi si un complex de cinci terenuri de tenis, dintre care doua vor fi indoor. "Ion tiriac va organiza aici in viitor un circuit profesionist. De asemenea, intentionam sa punem bazele unei scoli de tenis, impreuna cu Ilie Nastase, in genul celei detinute de celebrul Nick Boletieri in SUA", precizeaza Skarlatos. Cei care vor dori sa detina o proprietate in Silver Mountain pot opta pentru unul din cele 612 apartamente sau pentru una din cele 15 vile de lux.

Apartamentele vor avea suprafete cuprinse intre 60 si 275 de metri patrati, iar preturile de vanzare vor porni de la 120.000 de euro si vor ajunge pana la 620.000 de euro, in functie de dimensiuni si numarul de camere.

Investitorul promite ca nu va recurge la defrisari

Vilele vor avea curti generoase, cu suprafete cuprinse intre 1.300 si 2.900 de metri patrati. Constructiile in sine vor avea trei, patru sau cinci dormitoare, care vor avea intre 265 si 380 de metri patrati.

Citeste si:

Cei interesati de o astfel de casa vor trebui sa scoata din buzunar intre 780.000 si 1.200.000 de euro. Toate locuintele vor dispune de finisaje de lux si dotari de ultima generatie. Proprietarii locuintelor vor putea sa-si recupereze investitia prin inchirierea vilelor sau a apartamentelor. Ei vor putea sa incredinteze administrarea proprietatii companiei care va manageria hotelul, rezervandu-si insa locuinta intr-un anumit interval de timp cand vor dori sa-si petreaca concediul.

Poate multi se vor intreba ce se va intampla cu fondul forestier in momentul inceperii constructiei? "Nu vom recurge la taierea copacilor. Avem avantajul ca terenul dispune de multe poienite si astfel nu vom fi nevoiti sa defrisam. Acolo insa unde va fi necesar sa renuntam la anumiti copaci, nu ii vom taia, ci ii vom muta", spune Skarlatos.

Fondurile necesare construirii statiunii provin, in proportie de 80%, din resurse proprii, restul urmand sa fie obtinute din credite bancare.

Intregul proiect a fost realizat de compania de arhitectura Westfourth Arhitecture, iar managementul lucrarilor va fi asigurat de firma britanica Gardiner&Teobald. De asemenea, designul interior va fi realizat de o companie franceza.

Fondata in 1895, Poiana Brasov a inceput prin a fi o zona turistica pentru orasul Brasov. Prima constructie a fost realizata in anul 1904. Doi ani mai tarziu, Poiana a devenit statiune turistica de schi si doar peste trei ani a gazduit prima competie de gen din Romania. Ceausescu a dorit ca Poiana Brasov sa fie proiectata dupa modelul statiunilor din Elvetia si Austria si a trimis atunci mai multi arhitecti si proiectanti sa studieze complexele turistice din Occident.

"Cu siguranta, zona va deveni o adevarata atractie pentru turisti si va fi o sursa de venituri pentru municipalitate."
George Scripcaru, primarul Brasovului