Austeritatea si masurile prost concepute de reforma in campul muncii au impiedicat crearea de noi job-uri, antrenand o situatie "alarmanta" pe piata mondiala a fortei de munca, care nu da semne de redresare, avertizeaza Organizatia Internationala a Muncii (OIM).

In statele cu economie dezvoltata, in special in Europa, conditiile de pe piata muncii nu vor reveni la nivelurile anterioare crizei, din 2008, decat la sfarsitul anului 2016, cu doi ani mai tarziu decat se estima anterior, in principal din cauza unei noi incetiniri a productiei economice.

Numarul somerilor din intreaga lume va creste in acest an la 202 milioane, de la 196 milioane la finele anului trecut, astfel ca rata somajului va urca la 6,1%, estimeaza OIM, agentie din cadrul Organizatiei Natiunilor Unite, in raportul anual World of Work prezentat luni.

"Austeritatea nu a produs mai multa crestere economica. Reformele prost concepute pentru piata muncii nu vor functiona nici ele, pe termen scurt. In situatii de criza, astfel de reforme tind sa conduca la disparitia si mai multor locuri de munca si la aparitia a foarte putine job-uri, cel putin pe termen scurt", a declarat Raymond Torres, director al Institutului pentru Studii Internationale de Munca in cadrul OIM si unul dintre autorii raportului.

  • Somerii sunt din ce in ce mai demoralizati

Cei care cauta locuri de munca pe termen lung sunt "demoralizati",
iar 40% dintre persoanele cu varsta intre 25-49 de ani care cauta de lucru in state cu economii dezvoltate sunt fara ocupatie de cel putin un an, se arata in raport.

Somajul in randul tinerilor a crescut puternic, accentuand riscul tulburarilor sociale, in special in anumite regiuni din Africa si Orientul Mijlociu.

Piata muncii s-a deteriorat in ultimele sase luni in intreaga lume, dar mai ales in Europa, unde somajul creste puternic.

"Viziunea ingusta a multor tari din zona euro asupra austeritatii fiscale adanceste criza locurilor de munca si ar putea conduce la o noua recesiune in Europa. In plus, exista tot mai putin progres in alte parti ale lumii, spre exemplu in Statele Unite, unde reducerea somajului pare ca intrat pe un trend de incetinire", noteaza Torres.

Citeste si:
Peste 2,2 milioane de tineri cu vârsta de până la 34 de ani din...
Peste 2,2 milioane de tineri...

  • Tarile dezvoltate pun frana la angajari

Revigorarae pietei muncii s-a oprit si in Japonia, iar ratele somajului au stagnat in China, India si Arabia Saudita, se spune in raport.

Intre timp, America Latina arata ceva mai bine, datorita evolutiilor pozitive din Argentina, Brazilia si Mexic.

"Raportul arata clar ca combinarea masurilor de austeritate cu reforme prost concepute pentru piata muncii este cauza reala a situatiei din Europa, care se extinde incet catre alte parti ale lumii", avertizeaza Torres.

  • Situatie dramatica in Uniunea Europeana

In Spania, somajul a urcat la peste 24% la sfarsitul lunii martie,
cel mai ridicat nivel din ultimii 19 ani.

Numarul somerilor din Franta a crescut in martie pentru cea de-a 11-a luna consecutiv si se apropie de pragul de 3 milioane, cel mai ridicat nivel din septembrie 1999.

Citeste si:
Supraimpozitarea şi cumulul pensie-salariu, prin lege, nu prin...
Supraimpozitarea şi cumulul...

Uniunea Europeana, care genereaza circa 20% din productia economica mondiala, nu a reusit inca sa gaseasca un echilibru intre austeritate si crestere economica, dupa un deceniu de cheltuieli publice scapate de sub control incheiat, se pare, cu o recesiune in W.

Numai sase state cu economii dezvoltate au inregistrat in ultimii cinci ani cresterea numarului de angajati - Austria, Germania, Israel, Luxemburg, Malta si Polonia, releva raportul.


Despre autor:


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.