"Nu pot sa spun ca Europa este mai unita si nu pot sa spun ca am depasit aceasta criza", a declarat Tusk.
"Suntem pe marginea prapastiei", a avertizat acesta. In opinia sa, UE are de ales intre "calea comunitara sau cea a egoismelor nationale".
La finalul summitului european de la 8 si 9 decembrie, liderii UE, cu exceptia Marii Britanii, au fost de acord sa creeze un nou pact de "uniune de stabilitate bugetara" care sa consolideze disciplina in zona euro.
Noua dintre tarile care nu au adoptat moneda euro, inclusiv Polonia, au subscris la acest pact. Doar Marea Britanie l-a refuzat, potrivit MEDIAFAX.
Acest pact ar putea sa fie semnat in martie, sub forma unui tratat interguvernamental. Insa el trebuie sa fie mai intai "confectionat" de juristii institutiilor europene, a precizat presedintele UE, Herman Van Rompuy. PE va fi implicat in acest efort, a subliniat el.
"Am vrea ca aceasta ratificare de catre state sa fie facuta cat mai repede posibil", si-a exprimat Tusk dorinta intr-o conferinta de presa.
"Nu este cea mai buna procedura, iar acordul interguvernamental nu trebuie sa fie oiectivul ultim", a adaugat el, afirmand ca doreste incheierea, intr-un viitor apropiat, a unui tratat la care sa fie parte toate tarile UE.
"UE inseamna 27 de membri si Croatia, nu 27-1 sau 27-10. Nu asa functioneaza lucrurile", a avertizat el.
De asemenea, Tusk a deplans situatia UE. "Daca suntem in aceasta situatie de panica, este pentru ca tratatele au fost incalcate permanent", a subliniat el, criticand implicit decizia Gemaniei de a incalca regulile impuse in materie de deficit si indatorare. Franta si alte state au urmat aceasta miscare, lansandu-se intr-o spirala a indatorarii.
Premierul polonez: UE se afla pe "marginea prapastiei"
Uniunea Europeana se afla pe "marginea prapastiei", a apreciat miercuri premierul polonez Donald Tusk in fata deputatilor europeni reuniti la Strasbourg.
Discutii asupra articolului "Premierul polonez: UE se afla pe "marginea prapastiei"":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
