Votul a fost unanim, desi unii dintre ministri au criticat masura inainte de a vota, potrivit canalului de televiziune Mega Channed.
Potrivit MEDIAFAX, votul a avut loc cu numai cateva ore inainte ca presedintele francez, Nicolas Sarkozy, cancelarul german, Angela Merkel si lideri ai Uniunii Europene si Fondului Monetar International sa se intalneasca miercuri cu oficiali eleni, la o reuniune de urgenta programata sa aiba loc la Cannes, inaintea summitului G20.
Un rezultat negativ al votului la referendum poate, teoretic, obliga Grecia sa renunte la moneda euro, afectand astfel intregul sistem financiar global.
Citeste si: Grecia isi alege viitorul: Referendum pentru austeritate
Guvernul elen a aprobat referendumul
Guvernul elen a votat miercuri in favoarea propunerii premierului Giorgios Papandreou privind convocarea unui referendum privind planul de salvare a Greciei, au declarat membri ai Executivului, citati de CNN.
Discutii asupra articolului "Guvernul elen a aprobat referendumul":
Opinia cititorilor nostri este importanta pentru noi, 9AM incurajand publicarea comentariilor voastre. Pe site urmeaza sa isi gaseasca locul numai comentariile pertinente, on-topic, prezentate intr-un limbaj civilizat, fara atacuri la persoane / institutii. Ne rezervam dreptul de a elimina orice comentariu care nu corespunde acestor principii, precum si de a restrictiona accesul la comentarii utilizatorilor care comit abuzuri grave sau repetate.
si uite asa a inceput efectul domino
(3 comentarii, 39 vizualizari)
uite cum o tara cu vreo 10 mil locuitori tine in sah o lume intreaga... sa vedem daca vor iesi ce se va intampla. eu anticipez o cadere ca la piesele de domino, una dupa alta, fiecare tara din ue,...
este o mascarada!!! cum credeti ca grecii vor vota...austeritatea???? este o simpla smecherie de a mai amana ..colapsul!
(1 comentariu, 19 vizualizari)
