Valoarea totala a emisiunii de obligatiuni corporative emise de Finansbank este de 410 miliarde de lei, o obligatiune valorand 10 milioane de lei.

Pentru ca oferta de obligatiuni a Ministerului Finantelor Publice este tot mai saraca, obligatiunile emise de banci constituie, in prezent, o alternativa viabila de a investi. Pana acum, trei banci au emis obligatiuni corporative pe piata de capital, Banca Romana pentru Dezvoltare, Raiffeisen Bank si Finansbank. Emisiunea de obligatiuni Raiffeisen, in valoare de 1.380 miliarde de lei, este in derulare, in timp ce obligatiunile Finansbank se tranzactioneaza pe piata valorilor mobiliare necotate incepand de ieri. Sedinta de deschidere a tranzactionarii primei emisiuni de obligatiuni ale bancii turcesti s-a desfasurat la Showroom-ul Bursei de Valori Bucuresti si Bursei Electronice Rasdaq, in prezenta presedintelui Finansbank, Tamer Ozatakul.

Pretul unei obligatiuni Finansbank este de 10 milioane de lei, pret destul de piperat pentru o persoana fizica, insa nu si pentru fondurile de investitii sau alti jucatori de pe piata bursiera. In ceea ce priveste dobanda, aceasta se plateste semestrial si este peste media dobanzilor bancare, dar sub cea oferita de obligatiunile municipale. Dobanda pentru primul cupon al obligatiunilor este de 18%. Obligatiunile vor fi rascumparate la valoarea nominala de 10 milioane lei/titlu la data de 5 noiembrie 2007, data scadentei. Acestea au fost suprasubscrise, astfel ca emisiunea a fost suplimentata cu inca 6.000 de obligatiuni, valoarea totala a emisunii fiind de 410 miliarde de lei. Potrivit raportului de inchidere, au subscris, in cadrul ofertei, 135 de investitori, dintre care 28 (49,9%) sunt invetitori straini si 107 investitori romani (50,1%). Un alt criteriu imparte investitorii in 47 de persoane juridice (34,8%) si 88 de persoane fizice (65,2%).


Despre autor:

Sursa: Curentul.ro


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.