ACR solicita amanarea introducerii rovinietei pentru autoturisme

Automobil Clubul Roman (ACR) solicita Guvernului sa amane, cu cel putin sase luni, introducerea rovinietei pentru autoturisme, intrucat "populatia a fost instiintata doar cu doua saptamani inainte de data aplicarii taxei de drum". Potrivit unui comunicat remis de ACR, taxele au fost plasate in anexe (ale actelor normative-n.n.) stufoase si greu accesibile cetatenilor, concepute intr-o maniera "greoaie si complicata", ceea ce conduce in final la dificultatea intelegerii acestora. In plus, ACR crede ca autoritatile cu atributii in domeniul aplicarii taxei de drum aveau obligatia de a initia actiuni pentru pregatirea posesorilor de automobile care vor depune la bugetul statului peste 3.000 de miliarde lei. Mai mult, reprezentantii ACR sustin ca aplicarea rovinietei nu este conforma cu prevederile Uniunii Europene. Taxa de utilizare a drumurilor nationale nu se aplica in tari precum Italia, Spania, Franta, Polonia, Cehia, Slovacia, Ungaria, Suedia, Anglia, automobilistii platind doar pentru accesul pe autostrazi.

Pana acum circa 75.690 de posesori de autovehicule au cumparat, in ultimele doua saptamani, roviniete de la oficiile postale. Dintre acestea, 58.525 unitati au fost pentru autoturisme, dupa cum se arata intr-un comunicat al Postei Romane. Pentru a mai reduce imbulzeala de la ghisee, Posta Romana negociaza cu patronii de supermarketuri din Capitala pentru a deschide ghisee exterioare speciale in scopul incasarii taxei de utilizare a drumurilor publice. Potrivit Politiei, la sfarsitul anului trecut, in Romania erau inmatriculate 4,19 milioane de autovehicule, dintre care 3,08 milioane de autoturisme. incepand de anul viitor, taxa de drum va fi obligatorie pentru toti posesorii de autovehicule. Taxa va putea fi achitata la 168 de benzinarii Petrom si 314 oficii postale, la care se adauga sectiile de drumuri nationale ale Companiei Nationale de Autostrazi si Drumuri Nationale. In plus, incepand din 30 decembrie, rovinietele vor putea fi cumparate si in 70 de benzinarii Rompetrol.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.