In aceasta luna, AVAS va scoate din nou la privatizare Electroputere Craiova. Firme interesate ar putea fi, dar "calcaiul lui Ahile" il reprezinta datoriile de peste 900 miliarde lei.

Electroputere nu mai este o citadela

Teoretic, ar exista un consortiu interesat de cumpararea uzinei craiovene. Este vorba de Bombardier Suedia, interesata de Fabrica de locomotive, de firma DAB Grecia, care ar vrea sa cumpere Fabrica de transformatoare si motoare, precum si de ungurii de la Horvat, interesata de achizitionarea in totalitate a uzinei. "Nimeni, insa, nu ne va cumpara in structura actuala. Oricat am iubi-o, Electroputere nu mai e o citadela a industriei romanesti.

In plus, si-a depasit momentul propice privatizarii. Produsele Electroputere au populat intregul sistem energetic, dar pe aceasta piata au intrat firme ca ANSALDO si Siemens. Acestea au primit, timp de 15 ani, facilitati din partea guvernelor succedate la putere. Poate e si vina noastra, a sindicatelor, caci am fost prea decenti si supusi", declara Aurel Bojenoiu, liderul sindical. Totusi, Cornel Mondea, directorul general al Electroputere, este optimist si asteapta relansarea la privatizare a uzinei, in luna octombrie: "Eu sunt un angajat al AVAS si tot ceea ce stiu este ca anuntul de privatizare se va face in octombrie. Autoritatile statului se pregatesc s-o vanda in intregul ei", sustine Mondea.

80 milioane de dolari ar trebui aduse de investitori

Actualmente, uzina craiovea-na produce motoare si transformatoare pe care le exporta in Egipt, SUA, Grecia si Iordania. "Dar banii incasati nu ajung decat la plata salariilor si a datoriilor catre stat, fara TVA", spune liderul sindical. Acesta pare sceptic in privinta viitorului uzinei, atata timp cat aceasta necesita investitii de schimbare a tehnologiei vechi de 50 de ani. "In 15 ani, nu s-a intamplat nimic spectaculos la Electroputere. E nevoie de o regandire si o reorganizare a sectiilor, caci asa cum sunt acum nu mai merg. Dar totul ar deveni posibil daca s-ar sterge datoriile. Altfel, Electroputere ar putea incapea pe mana unei firme ca Horvat Ungaria, care ar cosmetiza-o, iar apoi ar vinde-o bucata cu bucata. Cert este ca in ceea ce ne priveste, nici AVAS nu mai are prea multe parghii. Este bine de stiut ca din doua situatii una se va intampla: "sa ni se stearga datoriile si sa ne privatizam, cum-necum, sau sa disparem ca uzina, impreuna cu cei peste 3.000 de salariati"", sustine Aurel Bojenoiu.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.