Viitorul suna ocupat

Increderea consumatorilor din Romania a ajuns, in septembrie 2005, la cel mai scazut nivel (-25) din ultimele 21 de luni. Si de aceasta data se confirma zicala ca optimistii nu sunt decat niste pesimisti prost informati. Reculul intervine dupa ce in ianuarie - luna introducerii cotei unice de impozitare - se consemnase cel mai ridicat nivel de incredere (-13) de dupa mai 2001 - momentul in care s-a gasit si la noi cineva sa calculeze acest indice.

Din pacate, pesimismul romanilor se gaseste deja sub media acestor patru ani pentru care exista date (-24). Iar daca se are in vedere ca Ministerul Finantelor Publice vizeaza, mai departe, o reprimare a consumului, ne putem astepta ca in 2006 sa fie atins iarasi minimul absolut (-33) inregistrat in iulie 2002.

Deci 2006 va fi un fel de 2002? Plansul cu lacrimi de crocodil pe umarul poporului, practicat de vechii guvernanti fata de noul Cod Fiscal, e curata ipocrizie. E-conomia romaneasca va continua sa aiba un mers ciclic. Insa nu unul care cuprinde cele patru faze standard: inviorare, avant, crestere, recesiune. La noi sunt numai doi timpi: in primul se acumuleaza rezerve, in al doilea se risipesc. Ca in perioadele de zgarcenie sau de darnicie tabela cu indicatori arata o faza de "boom" sau una de recesiune e mai putin important. Parghiile fiscal-monetare pot muta la nesfarsit resursele din buzunarele mici in sacul fara fund al tarii: Bugetul.

Asadar, evolutia din 2002 si aceea care se profileaza in 2006 merg pe o abordare similara - restrangerea cererii interne -, ceea ce va face ca indicele care surprinde sentimentul consumatorului sa se situeze la nivelurile de jos. Dupa toate probabilitatile, riscul intreruperii trendului de crestere economica dezinflationista va fi anulat, dar acesta nu va fi un rezultat al restructurarii economiei reale, ci al redistribuirii de resurse din nivelul de trai in contul performantelor macro si teoretice.

Explicatii tehnice

Indicatorul de incredere a consumatorilor, "consumer confidence" cum ii spun americanii, reflecta consumul privat si se calculeaza ca medie a raspunsurilor la patru intrebari: evolutia financiara a gospodariilor, a situatiei generale a economiei, a somajului si a probabilitatii de a economisi in urmatoarele 12 luni. Chestionarul este completat lunar de 1.000 de repondenti - esantion reprezentativ pentru populatia tarii cu varste de peste 16 ani. Sondajul, cofinantat de Comisia Europeana, este realizat de filiala din Romania a prestigioasei firme de cercetare GfK.

Asteptarile se masoara pe baza diferentei procentuale dintre proiectiile negative si pozitive si se elimina raspunsurile de genul "va fi la fel" sau "nu stiu". Daca expectatiile prezente ale romanilor sunt cu semnul minus inseamna ca pesimistii sunt majoritari. Iar daca balanta se inclina semnificativ in favoarea lor, se ajunge la situatii dramatice, ca in septembrie 2005.

Dar sa lasam aceste precizari metodologice si sa prezentam indicele de incredere a consumatorului pe componente. Primele trei elemente nu lasa loc optimismului - se gasesc sub media multianuala. Ba chiar expectatiile legate de situatia generala a economiei au scazut mult sub linia mediana. Iar in ceea ce priveste economisirea, desi nivelul asteptarilor e stationar, nici aici lucrurile nu stau bine. Inca din 2001, trei sferturi din cei chestionati au declarat ca nu pot pune nimic deoparte. Si cand cei intervievati raspund cu: "E la fel de rau", ce inseamna asta? Ca politica monetara si-a diminuat drastic capacitatea de a mai limita cererea agregata, iar greutatea se muta pe politica fiscala.

Efecte practice

Da, dar despre Romania se stie ca e o tara in dezvoltare. Jumatate din locuitorii ei traiesc in mediul rural, se bazeaza pe autoconsum, au prea putine legaturi cu notiuni ca bani, ocuparea fortei de munca, taxe. De asemenea, economia subterana este mult mai mare decat la vecinii nostri proaspat primiti in clubul UE. Cum poate consumer confidence sa evalueze cat de consistenta si stabila este cresterea noastra economica? Pai, totusi poate. Si iata cum: in Statele Unite, anul acesta increderea consumatorilor s-a tot subtiat, pana la minimul din urma cu doi ani. Ca atare, statisticile americane sesizeaza o diminuare a cresterii economice. La noi e cam la fel. Am ajuns cu increderea in consum tot atat de jos ca acum 20 si ceva de luni, cresterea economica s-a dezumflat, iar Comisia Nationala de Prognoza a revizuit in scadere tinta anuala programata.

Tusea si junghiul

Din cate se vede, consumer confidence este un indicator deosebit de important. Dar el nu clarifica doar viziunea macro, ci mai ales pe cea micro. Pus alaturi de increderea agentilor economici care actioneaza in industrie, servicii, comert si constructii, reculul consumului a coincis, in septembrie, cu diminuarea asteptarilor privind vanzarile de bunuri si servicii. Putem intra in detalii: pesimismul managerilor din industrie si constructii e strans legat de lipsa de comenzi. Ceea ce ne intereseaza pe noi este insa altceva: de ce increderea consumatorilor s-a redus mai abrupt decat cea a intreprinzatorilor?

Fiindca, la noi, atunci cand simt ca li se duc in jos vanzarile, companiile trag in sus de preturi. Acest lucru e posibil preponderent in tarile dominate de monopoluri si oligopoluri, unde cererea interna plateste si pentru conservarea cifrelor de afaceri, si pentru restabilirea echilibrului macro, ca doar de-aia se numeste crestere economica dezinflationista.

Mai clar, desi vedem multe marfuri si servicii care se scumpesc de la un an la altul cu un sfert, o jumatate sau chiar se dubleaza, inflatia totusi scade. Cum de reuseste? Simplu: cand preturile cresc, cererea scade. Cand oamenii renunta la sapun si detergent ori trec de la salam la parizer, marirea tarifelor nu se poate pune cu politica salariala restrictiva. In ciuda tentativelor de a-si conserva cifrele de afaceri, companiile sunt afectate pana la urma. Numai ca sentimentul lor se depreciaza mai lent si pierderile sunt mai mici, fiindca o parte din ele sunt trecute in contul consumatorului final, prin majorarea preturilor.

Capra vecinului e vaca

Haideti sa iesim insa din tara. Sa ne uitam la statele din zona noastra de interes. Si la ei o fi la fel de rau ca la noi? In Cehia e bine. De la o neincredere puternica a consumatorilor in 1998 (-36), au ajuns la echilibru (0). Iar altii au pornit de la un handicap si mai mare si sunt tot OK. E vorba de Estonia (-10, de la -56 in 1993) ori de Letonia (-15, de la -45 in 1993). Fireste ca se poate zice ca acestea sunt tari mici, nu se pun. Nici o problema, avem si tari mari. Polonia a luat o distanta apreciabila (-20) atat fata de minim (-40), cat si fata de medie (-30) si se gaseste in apropierea pragului maxim (-18) atins tot in 2005. Nu acelasi lucru se poate vedea in Ungaria si Slovacia. Dar, cu toate acestea, nici macar cei ai caror consumatori au redevenit pesimisti nu joaca in aceeasi liga cu noi.

Cand increderea consumatorilor coboara si cresterea economica este sustinuta in prea mica masura de cererea interna ce-i de facut? Trebuie turate motorul extern - exporturile - si cel al investitiilor. Intamplator sau nu, atat Slovacia, cat si Ungaria chiar asa procedeaza. Noi, desi nu mai avem chiar aceleasi exporturi meschine dinainte de 2000, am ramas cu visul ca, odata si odata, vom putea sa desfacem in strainatate pe cat vand ungurii.

Bineinteles ca si la vecini companiile au mai multa incredere decat consumatorii, fiindca si la ei firmele se capitalizeaza inca din subremunerarea fortei de munca. Numai ca masura in care o fac e din ce in ce mai mica. Cehia se apropie din ce in ce mai mult de canoanele unei piete adevarate, unde companiile produc mai mult, la pret mai mic. Ajunge un loc in care profitul se realizeaza prin marirea volumului vanzarilor, nu prin extragerea unor rente din puterea de cumparare prin cresterea preturilor. Acolo deja se creeaza bogatie pe seama managementului performant, nu se mai administreaza saracia.

Iar in timp ce Polonia aplica principiul "Orice reforma are un cost infinit mai redus decat absenta ei", Romania se acomoda treptat, de la incet la incetisor, cu capitalismul. Cand la Varsovia somajul urca la doua cifre, si inflatia scadea la una singura, pe malurile Dambovitei era exact pe dos. La ei se chema terapie de soc, la noi - economie sociala de piata. Asa ca n-am scapat de inflatie nici in ziua de astazi.

Oricum ar fi, realizarile sunt realizari, nu le poate nega nimeni: in momentul de fata, Ro-mania este la fel de stabila macroeconomic ca si Polonia. Insa doar noi mai suntem asistati de FMI. Polonezii si-au castigat, prin reforma, prin acea terapie de soc, dreptul de a-si relaxa fiscalitatea. Romania incearca acelasi lucru, dar e nevoita sa anuleze efectul micsorarii impozitelor prin majorarea taxelor pentru ca nici o politica bugetara nu se poate schimba inainte sa se primeneasca economia. Am ajuns la fel de stabili macroeconomic ca si ceilalti numai fiindca am taiat din bazele dezvoltarii viitoare - cheltuieli cu invatamantul, sanatatea, cercetarea si infrastructura.

Si cea mai mare rusine o traim chiar acum, cand, in locul investitorilor vestici, la noi vin unguri, cehi sau chiar baltici. Nu e nevoie nici de ani, nici de bani pentru a demonstra decalajele. Fostii nostri egali au ajuns sa vina ca investitori straini fiindca au aplicat reteta corecta. Au tacut, au adunat investitii, au generat surplusuri - exporturi si capitaluri - pe care acum le indreapta spre tari "second hand", ca a noastra.

In loc sa intelegem ceva din lectia maghiara, poloneza, ceha sau baltica, am continuat numai sa ne facem lectiile la invatamantul politic. Am mentinut echilibrul precar din economie cu ajutorul taxelor, al datoriilor si al cursului de schimb.

Noi, balcanicii

E cat se poate de clar, Romania nu se prea aseamana cu membrii UE din estul Europei, dar cu cineva parca tot aduce. Increderea consumatorilor portughezi si greci aproape ca a atins minime istorice. Tara lusitana a majorat de curand TVA - cum era sa facem si noi -, ocazie cu care locuitorii sai au plecat la cumparaturi in Spania. In Grecia, legile economiei aplicate selectiv se razbuna pe populatie. La sfarsit se va vedea ca, daca intr-o Uniune Europeana compusa din 15 membri, Grecia si Portugalia isi pasau de la una la alta "lanterna rosie", intr-una extinsa la 27 de state vor reusi sa scape de complexul inchizatorului de pluton. Romania va fi, cu siguranta, ultima, cu cea mai redusa productivitate, cu cele mai proaste drumuri, cu cel mai precar sistem sanitar etc.

Si totusi, dintre cele doua popoare, se vede pana la urma ca de greci suntem mai apropiati. Nu neaparat pentru ca investitorii din tara lui Ulise se comporta la noi exact ca la ei acasa, ci pentru ca si unii, si altii parem ca am uitat la ce folosesc inflatia, dobanzile si deficitul bugetar. Ei bine, aceste repere n-au fost inventate ca sa le aratam raportorilor cum se pot maslui, ci sunt indicatori de performanta. Pe cand parametrii macro arata la Statistica o sanatate de invidiat, PIB este redistribuit in procente din ce in ce mai reduse pentru salarii si din ce in ce mai mari pentru profituri. Iar mai departe, cei care fac imparteala, in Grecia, ca si in Romania, isi apara agoniseala investind in imobile, chit ca blocarea capitalurilor in case si terenuri nu mai adauga valoare avutiei nationale.

N-am terminat insa sirul acuzatiilor. Ele pot fi dovedite prin cifre. La doua decenii distanta de la primirea in UE, puterea de cumparare a grecilor era neschimbata: 70% din media europeana. In Irlanda din momentul aderarii, acelasi indicator se gasea la jumatate din media comunitara, iar acum a ajuns sa o depaseasca cu un sfert. In planul increderii consumatorilor, irlandezii (-4, fata de un minimum de -31 in 1993) mai au putin si ajung la plusul din competitiva Finlanda (13), in timp ce Grecia se intoarce de unde a plecat (-35, fata de -44, in 2003).

La Atena, ca si la Bucuresti, economia e dirijata politic. Numai dupa ce partidele se vor separa de afaceri, ca la Dublin, ne va folosi si noua la ceva mult asteptata integrare.

Mai bine sa nu stim?

Concluzia e fara echivoc. Iata cate ne poate spune indicele de incredere a consumatorilor. Din acest motiv il asteapta cu infrigurare managerii americani. El le indica cum sa-si dimensioneze productia si politica de personal. Dar asta se intampla numai in locurile unde de distributia resurselor se ocupa PIATA, si nu BUGETUL. Fiindca orice merge planificat - chiar si-n capitalism -, mai putin preturile.

Acolo unde economia continua sa se gaseasca sub tutela politicului, se vede cum Comisia Europeana este mai interesata sa evalueze sentimentul consumatorilor decat propriile guverne. Conducatorii sunt mai preocupati sa nu dea vesti proaste populatiei, decat sa stie cum sta economia. Iar noi, ziaristii, in loc sa analizam luna de luna un indicator la fel de important ca si inflatia, scriem din an in Pasti, cand reusim sa razbatem prin toate obstacolele pana la niste date.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe