Investitiile in fonduri mutuale pe cap de locuitor sunt cele mai mici in Romania din toate tarile in care exista aceasta industrie. Astfel, doar 3-4 euro pe cap de locuitor intra pe an in fondurile de investitii romanesti.

In Polonia, piata mai mare dar comparabila cu cea romaneasca in regiune, investitia pe cap de locuitor in fonduri este de 250 de euro.

In Slovacia, vorbim de 396 de euro/locuitor, in timp ce in Cehia valoarea este apropiata - 375 de euro.

Foarte bine, prin comparatie, sta Ungaria, unde investitia pe cetatean se ridica la 457 de euro.

In Uniunea Europeana, situatia sta cu totul altfel: 8.000-9.000 de euro pe cap de locuitor este investitia in fonduri mutuale in Grecia, iar in Franta ea ajunge la 17.630 de euro.

Cele mai mari sume sunt investite in fonduri mutuaale in Statele Unite, unde valoarea pe cap de locuitor este de 21.416 euro.

America face legea

Citeste si:

La sfarsitul primului trimestru din 2005, numarul total al fondurilor mutuale din intreaga lume era de 54.702. Din acestea, 42% sunt fonduri de actiuni, 24% fonduri de obligatiuni, 20% fonduri diversificate, iar 7% fonduri monetare.

Din acestea, 55% se afla in Statele Unite, 35 de procente in Europa, iar 11 la suta in Africa si Asia-Pacific.

La sfarsitul anului 2004, valoarea totala a activelor tuturor fondurilor din lume depasea 16 mii de miliarde de dolari, din care peste jumatate se afla in SUA. In Europa, suma se ridica peste 5,5 mii de miliarde, din care partea Romaniei era de doar 159 de milioane de dolari, cea mai mica dintre toate tarile luate in calcul de asociatia administratorilor profesionisti de fonduri de investitii din Statele Unite.

Astfel, singura tara in care valoarea nu depaseste un miliard de dolari este Filipine, cu "doar" 950 de milioane. In tarile de langa noi, valoarea activelor fondurilor este de 30 de ori mai mare in Cehia, de 35 de ori mai mare in Ungaria, de 120 ori mai mare in Turcia si de 300 de ori mai mare in Grecia.

Investitii in fonduri mutuale pe cap de locuitor

Romania - 3,3 euro
Polonia - 250 euro
Cehia - 375 euro
Slovacia - 396 euro
Ungaria - 457 euro
Franta - 17630 euro
SUA - 21416 euro

Sursa: Investment Company Institute (SUA)