Reglementarile BNR de restrictionare a creditarii in valuta aduc unele mutatii inclusiv pe piata finantarilor de autoturisme: apar produse in lei, fara avans sau in conditiile unui avans mai mic decat pana acum, cu un termen de rambursare mai mare si cu o dobanda care tinde sa se apropie de aceea practicata la imprumuturile in euro. In astfel de conditii, pentru persoanele fizice, creditul pare a fi o mai buna alegere decat leasingul.

In schimb, pentru firme, care au posibilitatea sa-si deduca fiscal rata, leasingul continua sa fie mai avantajos. Si asta chiar daca leasingul a devenit mai scump. "In urma ultimelor modificari ale Codului Fiscal, acciza (care poate depasi chiar 20%) se aplica la pretul de achizitie al masinii, si nu la valoarea reziduala", subliniaza Cornel Coca Constantinescu, presedintele Asociatiei Societatilor de Leasing din Romania. Un avantaj la leasing ramane acela ca taxele vamale se achita la valoarea reziduala, deci suma e mai mica, in vreme ce la credit se calculeaza la pretul de achizitie, atunci cand masina este introdusa in tara. Continuand comparatia, la leasing, TVA-ul este platit lunar, o data cu rata, pe cand la credit se achita integral, la achizitia masinii.

Se reduc avansul si dobanda

O prima miscare venita din partea bancilor priveste cuantumul avansului impus clientului interesat de creditul auto. Acesta fie a fost redus de la 25% la 15% (vezi schimbarea adusa de Volksbank Romania), fie a aparut varianta fara avans. Spre exemplu, Finansbank a venit, ieri, la Salonul International Auto, cu un pachet de creditare in lei, adresat persoanelor fizice, care include creditul pentru nevoi personale si cel auto. Primul se poate constitui in avans pentru cel de-al doilea. "Ca si la creditul ipotecar, a aparut varianta de creditare auto care presupune in prealabil existenta unei etape de economisire", preciza, ieri, pentru ziarul nostru, Elena Gaspar, director in Porsche Bank.

Clientul interesat de un credit pentru masina isi va deschide un cont curent, unde va strange banii de avans pentru cumpararea unui autoturism. La leasingul auto, care reprezinta peste 90% din piata de leasing, singura miscare aparuta priveste reducerea dobanzii la imprumuturile in euro. Tonul l-a dat, ieri, BCR Leasing, care a diminuat dobanda de la 8,5% pe an la 6,5%.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.