Numarul abonatilor la serviciile de telefonie fixa a inregistrat o evolutie usor ascendenta, de la 4.215.235 abonati la sfarsitul anului 2002 (momentul liberalizarii complete a pietei de telecomunicatii din Romania) la 4.540.429 abonati la 30 iunie 2004, se arata in Raportul de bilant al Autoritatii Nationale de Reglementare in Comunicatii. Astfel, rata de crestere a numarului total de abonati in perioada 31 decembrie 2002-30 iunie 2004 a fost de 7,7%. O crestere semnificativa se inregistreaza la "capitolul" digitalizare: la sfarsitul primului semestru al anului 2004 procentul abonatilor care detin posturi telefonice conectate in centrale digitale era de 76,46%, fata de 71,90%, cat se inregistra in ianuarie 2003.

In prima jumatate a anului 2004, traficul total originat in retelele publice de telefonie fixa din Romania a inregistrat o valoare de 5.750,4 milioane minute, ceea ce reprezinta 47,06% din traficul total realizat in anul 2003. In cadrul traficului de voce, traficul international originat a inregistrat o crestere semnificativa (la 30 iunie 2004 acesta reprezenta 64% din traficul total pentru anul 2003). Aceeasi tendinta se observa si in cazul traficului originat in retele publice de telefonie fixa catre alte retele publice de telefonie fixa, care s-a dublat in primele 6 luni ale anului 2004 in comparatie cu sfarsitul anului trecut, reprezentand o consecinta a aparitiei unui numar mare de furnizori alternativi.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.