Sub presiunea Uniunii Europene, Consiliul Concurentei este nevoit sa verifice modul de acordare a ajutoarelor de stat pentru o serie de companii in momentul privatizarii. Unele dintre acestea ar putea fi obligate sa plateasca datoriile anulate, fapt care le-ar baga in faliment. Iar soarta a zeci de mii de salariati ar deveni incerta.

Privatizarile, blocate de problema datoriilor

Laminorului Braila i se cere rambursarea unui ajutor de 100 miliarde lei, iar investitorul italian, Tenaris, s-a retras. Si fabricii Tubinox Bucuresti i s-au retras ajutoarele la privatizare, asa ca Tenaris a plecat si de aici. Alte firme, precum Terom si Nicolina Iasi sau Aris Arad stau pe tusa cu datoriile nesterse si investitorii retrasi. Fortus Iasi, privatizata cu Metalexportimport Bucuresti, agonizeaza sub datorii de 1.600 miliarde lei. La randul lor, Petrotub Roman si Tepro Iasi se afla in investigare. Motivul: stergerea la privatizarea cu Mittal Steel a unor datorii de 1.000 si, respectiv, 500 miliarde de lei, fara notificarea Consiliului. Prins intre Bruxelles si Bucuresti, Consiliul Concurentei ar putea transforma privatizarile ,de succes" ale fostului APAPS in falimente rasunatoare. Autoritatea pentru concurenta este nevoita sa analizeze modul in care au fost sterse datoriile la Tractorul, ARO si chiar Automobile Daewoo Romania.

Tepro si Petrotub risca falimentul

Tepro Iasi si Petrotub Roman se afla in investigatia Consiliului Concurentei. Acesta incearca sa stabileasca corectitudinea stergerii datoriilor la privatizare - 500 si, respectiv, 1.000 miliarde lei, dar si facilitatile acordate lui Mittal Steel pana in 2008. Daca se va stabili ca ajutoarele de stat nu au fost date corect, societatile ar putea infrunta o solutie extrem de dificila. ,Mittal Steel nu va plati aceste datorii. El a semnat un contract cu APAPS, bazat tocmai pe stergerea datoriilor si pe acordarea unor facilitati. Investitorul ar putea reda statului cele doua unitati, dar ar cere daune", declara un angajat Petrotub. Constantin Manaila, liderul Metarom, spera ca datoriile ,se vor pierde", indiferent de decizia Consiliului Concurentei. Iar Matei Bratianu, vicepresedinte Cartel Alfa, face apel la intelegerea Bruxellesului, care ar putea introduce Tepro si Petrotub pe lista ajutoarelor de stat. "Este vorba de 4.200 de oameni care ar putea ramane pe drumuri", declara Bratianu.

Fortus Iasi, salvata doar daca s-ar "face uitate" 1.600 miliarde de lei

La Fortus Iasi au mai ramas 2.200 de angajati din 12.000, cati erau acum 10 ani. ,Nu mai avem nici apa la WC", declara un muncitor. Compania a fost privatizata cu Metalexportimport Bucuresti, dar activitatea este inghetata. "Costurile au fost intotdeauna mai mari decat productia, iar pierderi a avut inca de la infiintare", sustine un fost director al Fortus. Conform acestuia, "compania ar iesi din agonie daca ar fi bagata in lichidare si apoi reprivatizata". Rusii de la Magnitogorsk ar cumpara-o in intregime, daca i s-ar sterge datoriile de 1.600 miliarde. Si o mare companie din Germania ar fi interesata de Fortus, daca ar putea cumpara doar sectia de turnatorie, sustine sursa citata. Se pare ca, pe langa aceste masuri, Fortus ar avea nevoie de inca 30 milioane dolari pentru investitii.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.