Administratorii se gandesc la cresterea expunerii pe bursa si pregatesc lansarea unor produse noi. In premiera, fondurile deschise ar putea adauga componentei de acumulare una de protectie.

Scaderea dramatica a dobanzilor pe piata monetara, sub tinta oficiala de inflatie in multe cazuri ridica o nesperata minge la fileu fondurilor mutuale. Cele mai populare vehicole pentru finantele personale pe pietele dezvoltate, fondurile mutuale romanesti vor sa atraga deponentii dezamagiti din sistemul bancar si jucatori dornici sa stea o perioada in anticamera bursei. Practic, batalia randamentelor se da acum la procent, uneori la fractiuni. Cu 6-7% pe an, din care se scad insa impozitul pe dobanzi (10%) si comisionul de retragere oprit de banca, mare parte din depozitele la termen reprezinta acum doar o varianta mai soft de a pierde bani.

Fondurile, chiar daca pretind comisioane de administrare, pot oferi mai mult printr-o strategie inspirata de plasament, care nu ocoleste bursa, obligatiunile si uneori contractele futures. Atentie, nu ne referim chiar la toate fondurile! Fondurile monetare de pilda sunt chiar mai prost plasate decat un depozit bancar la termen din cauza randamentelor in scadere puternica dupa retragerea BNR din piata (pe termen scurt dobanzile au coborat chiar la 3-5%). In schimb, fondurile pe actiuni pot profita de avansul bursei (toamna e chiar o perioada buna penru piata de capital); similar, fondurile diversificate reprezinta o combinatie optima risc-randament.

Cu ce ne tenteaza fondurile?

Cardul atasat unitatilor de fond este un prim pas pe care se pregatesc sa-l faca KD Investments si Certinvest. Concret, investitorul va primi un card pe care va dispune de o parte din sumele plasate in fond. In acest mod, investitia in fonduri beneficiaza de o lichiditate chiar mai buna decat majoritatea conturilor curente, unde trebuie sa te deplasezi totusi la banca pentru a face retrageri. In perspectiva se pregatesc produsele co-branded. Un parteneriat intre societatea de administrare si companiile de asigurari vizeaza Certinvest. "In perioada urmatoare intentionam sa lansam un nou fond, care sa imbine componenta de acumulare cu cea de protectie. In cazul unui eveniment neprevazut (deces, accident), plata ratelor aferente unui credit ar putea fi preluate de catre fond; similar, in baza unui parteneriat cu o societate de asigurare, dupa o anumita perioada de gratie, investitorii pot primi o asigurare de viat", spune Eugen Voicu, presedintele Certinvest. Este posibil ca, in curand, unitatile de fond sa fie vandute la pachet cu produsele bacare, de asigurari ori ponturile de investitii la bursa, pe masura cristalizarii pe scara larga a conceptului de supermarket financiar.

Fond speculativ

"Luam in calcul lansarea unui fond de actiuni cu profil speculativ si am inceput sa testam reactia investitorilor fata de acest proiect. Pentru Omninvest, ponderea actiunilor din portofoliu nu poate depasi prin prospect 70% iar noi ne aflam deja la aceasta limita. Oricum, noi avem detineri in principal pe termen lung la bursa, doar 10% din investitii pot fi considerate speculative. In ceea ce priveste FCEx, ne gandim sa il transformam in fond diversificat, e greu sa supravietuiesti ca fond cu profil monetar fara sa ai o banca in spate (similar, fondurile de obligatiuni au viata grea din cauza numarului redus de noi emisiuni).
Dorin Danescu, director executiv SIRA

Expunere mai mare la bursa

"Ne vom mari expunerea pe piata de capital, atat pentru fondul Intercapital, cat si pentru Capital Plus, ponderea actiunilor in portofoliul acestora putand ajunge pana la 90%, respectiv 50%. Tezaur va ramane in schimb o alternativa la contul curent. O noutate este atasarea unor carduri produselor noastre, care vor beneficia de un descoperit de cont echivalent cu un procent din soldul detinut in fonduri (maxim 75% la Capital Plus si maxim 85% pentru Tezaur si Orizont."
Eugen Voicu, presedinte Certinvest

Reducerea comisioanelor de rascumparare

"Am luat decizia de a reduce comisioanele de rascumparare pentru BCR Dinamic ( de la 10% pentru plasamentele lichidate inainte de 18 luni, la 5%) si BCR Clasic ( de la 2% in prima luna, la 1%). Suntem pregatiti sa lansam pana la sfarsitul anului un fond 100% de actiuni care va avea o strategie de investitii mult mai agresiva (nu va ocoli de pilda operatiunile intraday)."
Doru Puiu Tiberiu, presedinte BCR Asset Management

Topurile fondurilor mutuale

Cea mai mare crestere in 2005 (1.01-9.09)
Loc Societate Crestere (%)
1 Omninvest 27
2 BCR Dinamic 20
3 Integro 19
4 KD Maximus 18
5 Intercapital 16

Cele mai mari active nete
Loc Societate Active (mld. RON)
1 Simfonia 100
2 BCR Dinamic 20
3 Transilvania 19
4 BCR Clasic 14
5 Stabilo 12

Cel mai mare numar de investitori
Loc Societate Nr. investitori
1 Fortuna Clasic 22.98
2 Integro 9.822
3 Capital Plus 9.112
4 BCR Clasic 5.157
5 Simfonia 4.482


Despre autor:

Banii Nostri

Sursa: Banii Nostri


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.