In ultima sedinta de tranzactionare a acestei saptamani si-au facut aparitia si corectiile negative, mai ales la actiunile considerate cele mai performante. Astfel, BET, a pierdut 0,3%, in timp ce indicatorul intregii piete, BET-C, a reusit sa inchida la variatie pozitiva, de 0,08%. SIF-urile au luat-o si ieri la vale, indicele BET-FI depreciindu-se cu 0,4%. Cu toate acestea, valoarea transferurilor a fost una relativ ridicata, de 31,7 milioane lei, echivalentul a 9,1 milioane euro.

"Analiza tehnica a graficelor indicilor bursieri releva o stagnare sau o usoara tendinta de scadere. Consider ca este normala aceasta situatie, avand in vedere cresterile din ultima perioada", declara Daniel Tomescu, analist la societatea de brokeraj Swiss Capital.

Jucatorii si-au schimbat preferintele, de data aceasta cel mai tranzactionat titlu fiind SIF 5 Oltenia. S-au efectuat schimburi cu 3,3 milioane actiuni, cu un rulaj de 5,8 milioane lei. Pretul unei actiuni a ramas acelasi din sedinta precedenta, de 1,770 lei. Doar SIF 2 Moldova a inchis sesiunea bursiera pe crestere, celelalte trei societati financiare fiind in pierdere.

Schimburile cu actiuni SIF 2 au vizat 2,4 milioane de titluri, la valoarea totala de 3,5 milioane lei. Pretul a urcat cu 0,6%, pana la 1,4900 lei/actiune. Cel mai mult a coborat pretul titlurilor SIF 4 Muntenia, cu 1,6%, inchizand la 1,2100 lei/actiune. S-au transferat un milion de actiuni, cu un rulaj de 1,2 milioane lei. "Societatile de investitii financiare au fost in atentia investitorilor care au cumparat pe termen scurt saptamana trecuta si astazi au marcat profiturile.

Tendinta s-a facut simtita la inceputul sedintei, cand titlurile scazusera cu aproximativ 2-3 %, dar, pe fondul presiunii de la cumparare, au recastigat terenul pierdut", afirma Tomescu.

Citeste si:

Si ieri s-au facut schimburi cu titluri Rompetrol (RRC) pe un volum mare, de 46,2 milioane actiuni, la valoarea totala de 5 milioane lei. Actiunile RRC au mai castigat 0,9%, ajungand la 0,1120 lei/actiune. Titlurile Petrom si-au revenit, astfel ca, ieri, au urcat usor, cu 0,2%, pana la 0,4710 lei/ actiune. Si in acest caz, numarul de titluri tranzactionate a fost mare, de 5,4 milioane actiuni, rulajul fiind de 2,5 milioane lei. "Societatile petroliere, RRC si SNP, sunt in continuare in atentia investitorilor importanti, avand in vedere ordinele mari de cumparare si vanzare existente in piata, tot fondurile straine fiind active", spune analistul de la Swiss Capital.

Titlurile bancare sunt in scadere, din cauza cresterilor mari inregistrate in ultimele sedinte. Actiunile Bancii Transilvania au fost in coborare cu 1,5%, 0,9650 lei/actiune, pe fondul transferurilor a 2,5 milioane de actiuni, la valoarea de 2,4 milioane lei.

"Banca Transilvania sufera din cauza investitorilor ce isi marcheaza profiturile de pe urma cresterii de aproximativ 10% din ultimele sapte sedinte de tranzactionare si ma astept sa urmeze o perioada de consolidare/scadere", opineaza Daniel Tomescu. Actiunile BRD au pierdut si ele 0,8%, pana la 12,4000 lei/ actiune, insa s-a transferat un volum mic, de doar 73.000 actiuni. Analistul afirma ca "BRD a intrat pe un trend usor ascedent" si se asteapta ca, "inca cateva zile, sa continue in aceeasi maniera, probabil pana la mijlocul saptamanii viitoare".

Sicomed a avut o evolutie spectaculoasa, ieri, cotatia titlurilor urcand cu 14,5%, astfel ca o actiune a inchis la 1,2600 lei. S-au facut schimburi cu 1,7 milioane actiuni, la valoarea totala de 2,1 milioane lei. Daniel Tomescu, afirma ca "Sicomed a avut o evolutie asteptata in urma anuntului societatii cehe Zentiva, prin care au confirmat faptul ca intentioneaza sa achizitioneze compania la un pret aproximativ de 1,35 lei/actiune". "Avand in vedere insa cresterea actiunilor societatii farmaceutice romanesti din ultima perioada, consider ca va urma o perioada de usoara corectie a pretului", a adugat analistul.