Chiar daca a dat usor inapoi vizavi de ideea de a stopa integral piata imprumuturilor in valuta, Mugur Isarescu se arata in continuare net impotriva acestui tip de imprumuturi. Ce-i drept, cuantumul imprumuturilor in valuta (peste 61%, per total sistem) este disproportionat de mare fata de cel in lei, dupa cum arata statisticile BNR.

Pentru a nu bloca integral activitatea bancara pe zona de valuta, prin noile norme de restrictionare a imprumuturilor, bancile vor putea sa acorde credite in euro sau dolari de pana la trei ori fondurile proprii ale fiecarei banci. In plus, pentru persoanele care au veniturile stabilite in valuta, dar le incaseaza in lei, bancile vor trebui sa constituie provizioane de numai 5%, fata de 20%, cat era stabilit initial. Chiar si in gluma, trebuie mentionat ca, in ciuda impotrivirii guvernatorului in fata creditelor in valuta, personal, Mugur Isarescu recunoaste ca acestea sunt mai avantajoase decat cele in lei. Altfel, nu putem explica decizia acestuia de a contracta de-a lungul timpului doua leasinguri auto, ambele in euro, ambele de la BCR Leasing.

Potrivit declaratiei de avere depuse la data de 9 mai 2005, guvernatorul bancii centrale avea deja contractat un leasing din 2002, scadent in 2006, cu o valoare ramasa de achitat de 16.192 de euro. In 2005, de la aceeasi societate de leasing, Mugur Isarescu contracteaza un alt leasing auto, scadent in 2008, si care avea o valoare ramasa de achitat la data de 9 mai 2005 de 45.646 de euro. tinand cont de faptul ca, din 2002 si pana in prezent, dobanzile de la BCR Leasing au scazut de la 13% la 12% in cadrul aceluiasi an, ajungand la inceputul lui 2005 la 10,5%, iar acum la 9%, estimarile Capital au stabilit un cuantum al ratelor de leasing ale guvernatorului de aproximativ 1.600 de euro pe luna (500 de euro pentru primul leasing si 1.100 de euro pentru cel de-al doilea).

Citeste si:

Chiar daca nu depaseste gradul de indatorare de 40%, stabilit prin normele BNR, intrate in vigoare in septembrie, exemplul guvernatorului BNR subliniaza inca o data adevarul zicalei populare: "Totdeauna sa faci ce zice popa, nu ce face popa".

Mugur Isarescu, guvernatorul BNR, plateste circa 1.600 de euro rate lunare de leasing, chiar daca are venituri in lei si se incadreaza, din aceasta cauza, in clasa de performanta B