Ne asteapta inasprirea, si nu relaxarea fiscalitatii!

Disputa din sanul Aliantei D.A., conducatoare la guvernare - disputa indeosebi pe axa PNL-PD, dar chiar si in interiorul fiecaruia dintre cele doua partide - pe tema fiscalitatii s-a dovedit nefericita si, pe alocuri, neserioasa.

Ba sa se mareasca TVA, pentru a se face fata cerintelor de crestere a cheltuielilor bugetare in conditiile aderarii la UE, ba sa nu se mareasca, intrucat n-ar fi nevoie deoarece colectarea impozitelor creste, ba sa se majoreze alte impozite in locul TVA pentru a nu se inflama inflatia, ba totusi parca marirea TVA ar fi o masura mai potrivita pentru situatia in care a ajuns economia, ba sa fie crescute atat TVA, cat si alte impozite pentru a se putea reduce contributiile sociale, ba sa se obtina de la FMI in acest scop sporirea deficitului bugetar, ba sa fie scazute contributiile sociale fara vreo majorare de impozite in ideea ca incasari bugetare suplimentare vor veni de la scoaterea la suprafata a unor venituri din zona neagra si gri, ba sa fie lasate lucrurile asa cum sunt in numele unei stabilitati legislative!

Toate acestea au facut obiectul unor incrucisari de pareri in contradictoriu, exprimate de fruntasi liberali si pedisti, difuzate si amplificate in mass-media. Sunt, din pacate, lucruri prea importante pentru a fi transformate intr-un fel de joaca de copii, de tipul "uite, nu e!"

Oricum, disputa nu avea consistenta daca - asa cum a aparut in anumite momente si cazuri - a fost rezumata la problema bugetara in sine. In ultima instanta, bugetul se construieste pe articulatia unor incasari previzibile cat mai sigure si, in functie de cat anume se stabileste cuantumul recurgerii la imprumuturi (adica deficitul bugetar), cheltuielile se intind cat se poate. Daca mai mult nu este posibil, nu se fac cheltuieli! Deci, daca se ia drept reper actuala grila bugetara, nu exista vreo problema deosebita in constructia viitorului buget si nu apar nici dileme de filozofie si conceptie fiscala.

Daca nu se urmareste sa se schimbe ceva semnificativ, veniturile bugetare sunt suficiente, ba se poate spune ca, daca se observa o crestere macar cat de cat a colectarii, nu mai este nevoie de majorari ale unor impozite si ca exista chiar posibilitati pentru scaderea fiscalitatii, ca de pilda in contributiile sociale, adica in zona in care diminuarea este resimtita cel mai acut ca necesitate. Daca insa se doreste sau trebuie sa se schimbe ceva, lucrurile se pun, evident, altfel.

Cazul romanesc este chiar unul special din acest punct de vedere. Romania urmareste sa adere la Uniunea Europeana si, in consecinta, si-a asumat o serie de obligatii decurgand din aceasta. Toate respectivele obligatii reprezinta niste costuri financiare severe, din care multe, constituind o buna parte, revin in contul bugetului statului.

Majoritatea tarilor membre ale UE fac fata exigentelor apartenentei la UE cu bugete reprezentand 40% si chiar peste 40% echivalent PIB. Chiar si nou-venitii, dintre care tari foste surate comuniste cu Romania, precum Cehia, Ungaria, Slovacia, Polonia, au bugete de 36-37% echivalent PIB. Evident, nu discutam dimensiunea PIB-ului - care este o alta problema -, ci doar dimensiunea bugetelor in comparatie cu cea a PIB-ului in fiecare caz. Incasarile in bugetul romanesc nu depasesc 29% echivalent PIB. Este imposibil ca Romania sa faca fata exigentelor si obligatiilor apartenentei la UE cu un asemenea buget!

Deci, nu se pune problema ca nu ar mai fi nevoie de majorari de impozite pentru ca s-ar colecta ceva mai mult la buget, ci se pune problema, fara inconjur si fara scarpinaturi politice cu mana dreapta la urechea stanga, de a se mari fiscalitatea de o asemenea natura incat sa se ajunga la un buget de minimum 35-36% echivalent PIB. Chiar si la standardele cele mai de jos, exigentele apartenentei la UE reclama cresteri ale fiscalitatii de cel putin 5-6 puncte procentuale PIB in urmatorii 2-3 ani. Reducerea fiscalitatii este un basm de spus copiilor inainte de culcare.

Fara pretentia unui inventar macar minim, iata principalele domenii in care cheltuielile bugetare (si, deci, pentru acoperire, veniturile prin fiscalizare) trebuie sa creasca. Educatiei trebuie sa-i fie destinat cel putin 6% echivalent PIB (4% acum). Ocrotirea sanatatii trebuie sa dispuna cam tot de circa 6% echivalent PIB (4% acum). Nota de prezervare a mediului urmeaza sa sporeasca anual cu 0,5-0,7%, timp de cativa ani fata de nivelul din prezent.

Alocatiile minime pentru infrastructura ar trebui sa se majoreze cu 2% echivalent PIB, pentru a nu trimite programul de autostrazi si de reabilitare a drumurilor in secolul urmator. Greu de estimat sunt cheltuielile pana acum pur si simplu neefectuate in Romania pentru conformarea la standardele europene de calitate si la normele sanitare si veterinare de protectie a consumatorului. Sa nu uitam nota de plata ce revine strict bugetului de stat, legata de apartenenta in sine la Uniunea Europeana, respectiv cotizatia la bugetul comunitar si mai ales contributia proprie la cofinantarea programelor europene. Caci, sa fie clar, fara participarea romaneasca la finantare fondurile europene nu vin.

Cat despre reducerea contributiilor sociale, sa tinem cont ca, pana la o coborare semnificativa a acestora, este nevoie de preluarea unei parti din actualele cuantumuri spre a fi destinata fondurilor pentru pensii private, a caror introducere este de asemenea ceruta extern.

Discutia despre bugetele viitoare este cu totul alta decat aceea daca mult controversata cota unica a adus sau nu la buget mai multi bani, daca marirea TVA este oportuna sau nu ori daca exista resurse pentru o reducere mai mare sau mai mica a contributiilor sociale. Asa s-ar pune problemele doar daca ne-am decis sa nu mai trecem pragul Uniunii Europene. Altfel, clasa politica romaneasca, indiferent de culorile ei, trebuie sa spuna clar populatiei ca gradul de fiscalitate va fi crescut - si nu redus. Si acest lucru nu poate fi facut decat combinat, pe trei fronturi: continuarea actiunii de colectare mai buna a impozitelor si taxelor (inclusiv prin aplicarea ferma a salutarelor masuri dure impotriva evazionistilor fiscali), largirea bazei de impozitare (din pacate, agricultorii si pensionarii trebuie sa devina sau sa redevina platitori in sistemul asigurarilor de sanatate), majorarea impozitelor existente (TVA, accize, dar si impunerile pe averi si indeosebi pe produsele si facilitatile de lux).

Solutia aleasa de Alianta D.A. - imbunatatirea colectarii fiscale si o anumita largire a bazei de impozitare - este nerealista, pentru ca nu se va dovedi indestulatoare. Bazarea aproape exclusiv pe imbunatatirea colectarii - caci noii platitori de contributii sociale vor primi compensari - pentru cresterea incasarilor bugetare generale cu circa 5-6% echivalent PIB ar fi rezolvarea ideala, daca nu ar fi, in conditiile specifice din Romania, o biata iluzie.

Despre autor:

Redactia 9am

Mai multe