Machetele de trenuri au cucerit lumea fara nici un efort, trecand de la statutul de jucarii de marketing la cel de nepretuite piese de colectie. Deseori apreciate dupa complexitatea detaliilor, dar si dupa o sumedenie de alte criterii, trenuletele au ajuns obiectul de adulatie al unei comunitati enorme, ai carei membri sunt dispusi sa plateasca deseori zeci de mii de dolari pentru un vagon produs in serie mica sau pentru o locomotiva aniversara. Doar in Statele Unite functioneaza peste 800 de cluburi de colectionari, 217 magazine specializate in vanzarea pieselor de colectie si a noilor editii, un Muzeu National al Trenurilor de Jucarie (Strasburg, Pennsylvania) si nenumarate site-uri pentru forumuri si licitatii.

Istoria trenurilor-jucarii incepe odata cu dezvoltarea cailor ferate. Initial, rolul lor a fost exclusiv de a servi drept obiecte promotionale pentru primele companii de cai ferate. Primele machete care au fost vandute ca jucarii au aparut in epoca victoriana: erau trenurile pe care le impingeai cu mana sau le trageai cu sfoara pe podea sau pe sine primitive, erau jucarii din tabla sudata, dar si un numar mic de jucarii foarte scumpe, care functionau pe baza de abur, destinate exclusiv celor foarte bogati. Primele trenuri cu mecanism cu arc au aparut spre sfarsitul secolului al XIX-lea, dar nu exista inca un concept clar de sistem integrat. Cele mai multe erau fabricate in Germania. Marea Britanie si Franta isi rezervau placerea de a nu lansa pe piata decat variantele imbunatatite ale trenurilor cu aburi nemtesti. In aceeasi perioada, in SUA se fabricau trenuri din metal turnat, in locul celor din tabla sudata.

Adevaratele inceputuri

Se poate spune ca primele trenulete adevarate sunt cele lansate de compania Marklin, in 1891. Marea diferenta era ca, in timp ce jucariile din acea vreme erau doar variante imbunatatite ale predecesoarelor lor, Marklin a lansat pentru prima oara trei dimensiuni standard de machete, pentru care a fabricat sectiuni de sina standard, locomotive, diverse tipuri de vagoane, precum si accesorii. Era pentru prima oara cand puteai detine un circuit complet, dar la care se puteau adauga, in timp, alte componente si alte portiuni de circuit. Astfel, colectionarii au descoperit lumea imperiului de cai ferate fara sfarsit.

Fabricantii de jucarii au sesizat oportunitatea si au inceput sa produca pachetele speciale de sarbatori, care veneau sa completeze unul dintre circuitele deja existente. Incet-incet, trenuletele au devenit cele mai vandute jucarii din lume.

Proportii standard

Primele trenulete lansate de Marklin urmau sa devina machete in proportii standard. Numele de cod pe care l-au primit dimensiunile au fost: N - scala 1:160, HO - scala 1:87 si S - scala 1:64. Acestora urma sa li se alature curand categoria O - 1:48. Secolul XX, un secol prin excelenta al exceselor de orice fel, a adus cu sine miniaturizarea - categoria Z (proportie 1:220), dar si cresterea excesiva, pana la categoria G (1:29!).

Consacrarea acestor dimensiuni a venit odata cu adoptarea lor de catre cel mai mare producator german de trenuri de jucarie, Bing, ale carui produse continua si azi sa se vanda la preturi exorbitante (peste 10.000 de dolari pentru o locomotiva cu arc!).
Materialul cel mai des intalnit era tabla sudata si, deseori, litografiata. Primele trenuri cu propulsie cu abur sau electrice au aparut in primii ani ai secolului XX, desi propulsia cu arc a continuat sa domine piata cateva decenii bune. Cele mai puternice companii producatoare de pe piata au ramas Bing si Marklin, cu o piata deja formata si mare consumatoare in Franta, Marea Britanie si SUA.


Machetele trenurilor reale

Daca Franta si Anglia nu aveau un producator competitiv de trenulete la acea vreme, aveau in schimb amatori pasionati de inginerie. Se poate spune ca Anglia a fost patria-mama a machetelor inspirate de trenurile reale, aflate in circulatie in acei ani. Inginerii pasionati care construiau replici fidele la scara au fost reuniti pentru prima oara de tanarul W.J. Bassett-Lowke, la scurta vreme dupa inscaunarea Regelui Edward. Lowke a fost primul care a intuit potentialul acestor jucarii de a acapara piata adultilor. Cu ajutorul designerului Henry Greenly, clubul a stabilit un sistem de scale bazat pe dimensiunile-standard de la Marklin.

Citeste si:

Piata americana

In aceeasi perioada, cercetatorii de la Marklin se chinuiau sa-si adapteze produsele la cea mai noua descoperire: propulsia electrica. Trenurile acopereau inclusiv cele doua noi dimensiuni produse de grupul lui Lowke. Piata se maturiza, si un nou competitor s-a impus foarte rapid dupa fuziunea dintre Ives, o companie americana care se axase pe inovatii in propulsia trenuletelor, si Lionel, un producator care incerca sa concureze cu Bing-ul german. A aparut noua linie Lionel, care a reprezentat primul succes major al trenuletelor electrice in SUA.

Pana la inceputul Primului Razboi Mondial, scena a permis aparitia si dezvoltarea unei alte companii care urma, de asemenea, sa intre in topul celor mai de succes producatori de trenuri de jucarie - Model Pacifics, creatoarea faimoaselor modele ale si mai faimoaselor locomotive Pacific. Expresul 0-4-0 s-a impus imediat pe piata, atat in variantele cu aburi, cat si in cele electrice.

Marea schimbare a pietei a survenit in 1914, cand Germania nu a mai putut exporta nimic, lasand cale libera pentru noi concurenti - Hornby Trains in Marea Britanie sau JEP in Franta. Chiar si elvetienii au inceput, mai intai timid, apoi din ce in ce mai "voios", sa se implice in aceasta noua industrie, potrivita atat cu preturile "premium", cat si cu nevoia traditional elvetiana de a umple totul cu detalii miniaturizate, de o extraordinara finete.

Disparitia Bing a permis, in SUA, dezvoltarea a doua noi companii, devenite azi monstri sacri - Marx si American Flyer. Dupa razboi, puternicele sentimente anti-germane au facut ca Bing sa nu mai fie vreodata un competitor real pentru producatorii din SUA si Marea Britanie.

Declin si revenire

Dupa cel de-al Doilea Razboi Mondial, americanii au devenit liderii incontestabili ai vanzarilor de aceste produse, data fiind distrugerea mai multor fabrici din Europa. Abia dupa 10-15 ani s-au mai inregistrat tentative de a intra pe piata, iar noile companii nu au asteptat prea mult succesul: Fleischmann in Germania, Rivarossi in Italia si Rovex-Triang in Marea Britanie s-au impus rapid cu ajutorul trenuletelor electrice functionånd la 12 volti.

Un oarece declin al pietei s-a inregistrat in anii ’50, cand trenurile pierdeau in realitate teren in fata masinilor si avioanelor, devenind mai putin atractive pentru copii. Dupa acest moment, supravietuitorii au trecut, la inceputul anilor ’70, la fabricarea de machete ale trenurilor reale, cu o bogatie de detalii fara precedent sau, dimpotriva, la fabricarea de trenulete cat mai ieftine. Productia a fost mutata, din acest motiv, in China, Hong Kong si Europa de Est. In prezent, Germania si Marea Britanie au ramas liderii pietei, atat pentru modele, cat si pe piata "antichitatilor" sau in kiturile pentru bricolaj.