Cautarea disperata a profitului i-a impins pe toti marii constructori sa investeasca in zona emergenta a Europei de Est, scrie ziarul italian "La Stampa". Noul El Dorado pentru industria automobilistica se cheama Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria. In asteptare se afla Letonia si Estonia, toate acete tari oferind suficiente garantii de credibilitate industriala. Conform jurnalistiilor italieni, in Romania, Renault a creat polul central al modelului sau low-cost Logan.

Tot in acest an, Renault va investi 215 milioane de euro pentru constructia la Pitesti a unei o fabrici de cutii de viteze, cu o productie de 2.000 de unitati pe zi in anul 2008. Constructorul francez a estimat ca fabrica de la Pitesti va avea in 2008, primul an de functionare, vanzari de 128 milioane de euro. Produsele vor fi destinate integral exporturilor, fiind vizate state precum Franta, Japonia, Mexic, Turcia, Marea Britanie si Coreea de Sud. Uzina va asigura 650 de locuri de munca iar proiectul va beneficia de un ajutor de stat in valoare de circa 17% din totalul investitiei, avizat deja de Consiliul Concurentei.

Un alt mare investitor in domeniul auto in Romania este grupul german Continental care detine o fabrica de anvelope la Timisoara, fabricile de componente industriale Contitech Timisoara, PHX Romania si Phoenix Unio la Carei, in judetul Satu Mare, si uzina de componente auto Continental Automotive Products la Sibiu.

Toyota, care se pregateste sa preia locul de lider mondial de la compania General Motors) si PSA (Peugeot-Citroen): la sfarsitul lunii mai, cele doua companii au inaugurat o fabrica de tip joint-venture la Kolin (60 km de Praga), unde vor fi produse automobilele 107, C1 si Aygo. O investitie de 1,3 miliarde de euro, are 3.000 de angajati si are in plan 300.000 de masini, cate 100.000 unitati din fiecare model. In 2010, noua frontiera estica a fabricilor auto va domina scena internationala: pe o raza de 500 km in inima Europei Centrale, unde piata va absorbi 1,5 milioane de masini, vor fi operative 13 centre de productie si 10 de asamblare a motoarelor.

Atuurile acestei regiuni sunt cresterea parcului auto, pozitia geografica favorabila transportului rapid spre orice punct al continentului si, mai ales, costurile reduse. Sa construiesti in Est costa mult mai putin spun itelienii: este o "foame" de munca mai mare decat la noi, muncitorii sunt docili, grevele aproape inexistente, absenteismul este irelevant, iar sindicatele sunt tolerante.

Citeste si:

Guvernele nationale si municipalitatea locala acorda facilitati fiscale si alte inlesniri, nedorind sa piarda afaceri care aduc buna stare.

De aceea, Audi s-a indreptat spre Ungaria (pentru a produce modelul sportiv TT), ca si Volkswagen (pentru productia de motoare), Renault (care a inaugurat un centru la Gy?r cu Nissan si Dacia) sau Suzuki (la Esztergom va fi asamblat modelul Fiat 16, in parteneriat cu japonezii), iar in Rusia se produce Ford Focus. In Slovacia, PSA are o fabrica la Trnava, la Zilina se construieste fabrica Kia-Hyundai, Volkswagen produce masini si la Bratislava. Fiat va produce in Polonia, un nou model de oras, realizat impreuna cu Ford.

Vesticii sfideaza pretul ridicat al benzinei

Numarul de inmatriculari de automobile noi in vestul Europei a crescut in august la cel mai ridicat nivel din ultimii patru ani, in urma lansarii unor noi modele, a facilitatilor acordate, dar si a cererii mari, transmite Reuters. Numarul inmatricularilor de vehicule pentru pasageri a crescut luna trecuta cu 8,1% in termeni anuali, la 838.331 de unitati, potrivit datelor preliminare, in pofida preturilor record ale carburantilor, a anuntat organizatia germana din industria auto Verband der Automobilindustrie (VDA).

Cu toate acestea, vanzarile pe ansamblul anului nu au inregistrat o crestere spectaculoasa. Potrivit VDA, inmatricularile facute in Europa de Vest in intervalul ianuarie-august au consemnat un avans de numai 0,2% fata de aceeasi perioada a anului trecut, la 9.862.417 vehicule de pasageri. Vanzarile mari din august au fost generate de dezvoltarea pietelor din Germania si Italia, unde numarul inmatricularilor a crescut cu 11,7%, respectiv 12,7%. Franta a consemnat, in august, o crestere de 7,7% a inmatricularilor, desi producatorii francezi au obtinut rezultate slabe pe piata locala. In Marea Britanie, numarul de inmatriculari a scazut cu 2,3%. VDA defineste Europa occidentala ca fiind cele 15 state membre mai vechi ale Uniunii Europene, la care se adauga Norvegia si Elvetia.