Cresterea pretului petrolului, de la inceputul saptamanii, favorizeaza actiunile petroliere tranzactionate pe pietele bursiere europene, inclusiv pe cea autohtona. Aprecierea cotatiilor Petrom, Rompetrol Rafinare, dar si ale SIF-urilor, care detin, la randul lor, actiuni petroliere, au scos bursa din linia descendenta pe care s-a incadrat de ceva timp.

"Pe toate celelalte piete central si est-europene, respectiv cele de la Praga, Budapesta, Varsovia, titlurile companiilor petroliere au inregistrat cresteri de aproape 7%. Din aceasta perspectiva, se poate spune ca actiunile petroliere de pe piata noastra de capital sunt in urma", declara Valerian Ionescu, director de operatiuni la casa de brokeraj CA IB Securities, adaugand ca, "in piata au intrat, cu siguranta, fonduri straine".

Cresterea usoara, dar sigura a pietei bursiere autohtone, de patru zile incoace, nu reflecta insa schimbarea trendului. Este vorba de o conjunctura, "piata fiind miscata de titlurile petroliere". "Probabil se va calma odata cu scaderea pretului titeiului", opineaza brokerul de la CA IB Securities.

Cresterea pretului actiunilor petroliere a determinat o apreciere a indicilor BET si BET-C cu 0,4%, in timp ce ridicarea preturilor titlurilor societatilor financiare a facut ca BET-FI sa castige 1,8%. Valoarea totala a tranzactiilor a fost de 18,5 milioane de lei, echivalentul a 5,2 milioane euro, usor in scadere.

Cele mai tranzactionate titluri au fost cele ale Rompetrol Rafinare. S-au efectuat schimburi cu 54,1 milioane de actiuni, insumand 5,4 milioane de lei, Pretul unui tiltu a urcat cu 1,3%, pana la 0,1010 lei. Volumul de actiuni Petrom transferat a fost mai mic, de 6,8 milioane actiuni, cu un rulaj de 3,2 milioane de lei. Un tiltu valora la finalul sedintei 0,4710 lei, cu <1% mai mult decat in sedinta precedenta.


SIF 5 Oltenia si SIF 2 Moldova nu s-au desprins una de cealalta, inainte pozitionandu-se tot SIF 5, cu un milion de actiuni tranzactionate, la valoarea de 1,8 milioane de lei.

Citeste si:

Pretul a crescut cu 1,1%, atingand 1,7000/actiune. SIF 5 a facut obiectul unei tranzactii speciale, in cadrul careia s-au transferat 555.000 actiuni, la pretul de 1,6600 lei/actiune.

La randul lor, actiunile SIF 2 Moldova, cu care s-au facut schimburi in valoare de 1,7 milioane de lei, s-au apreciat cu 1,4%, pretul urcand la 1,4400 lei/actiune. Cel mai mult insa a crescut pretul unui titlu SIF 4 Muntenia, cu 2,7%, pana la 1,1300 lei/actiune.

In lipsa Bancii Transilvania (TLV), suspendata de la tranzactionare pentru majorare de capital, titlurile BRD au scazut usor, cu 0,8%, coborand la 11,9000 lei/actiune.

Titlurile BRD mai pot sa creasca, insa se vor mentine, probabil, la nivelul acesta, daca piata nu va inregistra cresteri mai mari, este de parere Valerian Ionescu. In ceea ce priveste actiunile TLV, este posibil ca la revenirea pe piata, titlurile sa coboare putin, dupa care sa creasca, in conditiile in care numarul de actiuni disponibile (free-float) va creste cu 80%, mai spune brokerul.