Initiativa ii apartine ministrului muncii, Gheorghe Barbu, care a reusit sa convinga membrii Guvernului, luna trecuta, in plina canicula, sa aprobe o ordonanta de urgenta menita sa amelioreze confortul termic al romanilor. Reglementarea ii vizeaza pe cei cu venituri reduse, persoane singure sau familii, ale caror case sunt racordate la reteaua de gaze si se incalzesc numai cu sobe de teracota.

Daca indeplinesti cumulativ aceste conditii, poti primi o subventie de zece milioane de lei vechi (1.000 de lei noi), sub forma de bonuri valorice, pentru cumpararea, instalarea si punerea in functiune a unei centrale termice sau un ajutor de doua milioane lei vechi (200 lei noi) pentru achizitionarea si montarea unui arzator automat. Fondurile provin de la bugetul de stat, iar suma totala care va fi alocata acestui program, cu derulare in perioada 2005-2008, este estimata la 300 de milioane lei (3.000 miliarde lei vechi, circa 86 milioane euro), bani care se vor duce spre circa 200.000 de beneficiari.

Numai pentru acest an s-a calculat ca ar fi nevoie de 39 milioane lei (390 miliarde lei vechi, peste 11 milioane euro) care ar acoperi in jur de 25.000-28.000 de solicitari. Alocarea banilor va putea incepe dupa publicarea normelor metodologice de aplicare a Ordonantei, asteptata in zilele urmatoare. La prima vedere, insa, pare greu de crezut ca reglementarea isi va atinge scopul. Conform acesteia, pot solicita acest ajutor banesc doar cei care au un venit lunar net pe membru de familie situat pana la nivelul salariului minim brut pe tara, adica 3,1 milioane lei vechi, pentru bugetari, respectiv 3,3 milioane lei vechi in cazul celorlalti angajati din economie.

Pretul mediu al unei centrale termice de apartament este de 21-22 de milioane de lei vechi (2.100-2.200 lei noi). Chiar daca va primi zece milioane de lei vechi de la stat, cel in cauza ar trebui sa mai scoata din buzunar alte cateva zeci de milioane de lei vechi pentru calorifere, racorduri si autorizatii. Intrebarea este cum va reusi sa faca acest efort financiar o familie care are, sa spunem, trei membri si un venit total de zece milioane de lei vechi. "Din practica curenta, subventia propusa de Guvern trebuie sa acopere aproximativ 25% din totalul investitiei ce urmeaza sa fie realizata", spune Sever Scarlat, director executiv la Baxi Romania si vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice.

In opinia sa, daca "beneficiarul" nu dispune de fonduri proprii, o solutie pentru acoperirea diferentei de pret ar fi obtinerea unui credit oferit de firmele care comercializeaza centrale si instalatii termice. Numai ca o astfel de varianta poate restrange semnificativ numarul celor vizati, intrucat nivelul veniturilor lunare este o conditie de baza pentru a te califica la obtinerea unui credit. In plus, BNR a anuntat ca va inaspri din toamna conditiile de acordare a creditelor, in vederea temperarii consumului.

Insa furnizorii de centrale termice sunt optimisti. "Noi credem in utilitatea si functionarea acestui program", spune Sever Scarlat. El estimeaza ca piata de profil ar putea creste in acest an la un volum de circa 180.000 de unitati, ca efect al introducerii subventiei, dupa ce in anul precedent a fost inregistrata o scadere de 44%, fiind vandute in jur de 145.000 de unitati. Ordonanta lasa sa se inteleaga ca la acest program vor putea participa, in calitate de furnizori, toate firmele autorizate de institutiile abilitate si care au incheiat un protocol de colaborare cu directiile de munca teritoriale. Jucatorii din bransa se asteapta, acum, la o suplimentare a veniturilor si, de aceea, toata lumea este cu ochii pe aparitia normelor metodologice. De fapt, entuziasmul furnizorilor de centrale se bazeaza si pe portita deschisa de actul normativ, care prevede ca, in cazul in care programul nu va avea succes la segmentul de populatie caruia i se adreseaza, s-ar putea rediscuta plafonul venitului minim pe membru de familie, prin majorarea acestuia.

Exista insa si voci potrivit carora subventia data de stat ar reprezenta un ajutor indirect pentru importatorii si producatorii de centrale. Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei, respinge insa aceste afirmatii: "Intrucat masura in cauza nu este conditionata de achizitia de centrale termice de la anumiti producatori, nu se acorda un ajutor indirect in beneficiul acestora". El mai spune ca institutia pe care o conduce a fost informata despre intentia acordarii unei astfel de masuri de sprijin, iar concluzia a fost ca initiativa nu contine elemente de ajutor de stat.

Statisticile oficiale arata ca in prezent, in Romania, mai mult de jumatate din gospodarii se incalzesc cu sobe pe baza de combustibil solid, 29% sunt racordate la sistemul centralizat, 12% detin centrale de bloc sau individuale de apartament, iar 2% folosesc alte surse de incalzire. Soba de teracota pe baza de gaze naturale este principala sursa de caldura in peste 600.000 de locuinte. Acesta este segmentul vanat de firmele din sectorul centralelor termice.

Citeste si:

"Din practica curenta, subventia propusa de Guvern trebuie sa acopere aproximativ 25% din totalul investitiei ce urmeaza sa fie realizata." Sever Scarlat, vicepresedinte al Asociatiei Producatorilor si Importatorilor de Centrale Termice

"Intrucat masura nu este conditionata de achizitia de centrale termice de la anumiti producatori, nu se acorda un ajutor indirect in beneficiul acestora." Mihai Berinde, presedintele Consiliului Concurentei

CRESTE TEMPERATURA PIETEI

De la un nivel de 51 milioane euro consemnat in 2002, piata de centrale termice a urcat in 2003 la valoarea record de 95 milioane euro. Anul trecut, insa, vanzarile au scazut cu 44%, la 145.000 de unitati si o valoare de 66 milioane euro.

ALTE SUBVENtII CONTROVERSATE

• Ultima subventie care a starnit valuri in mediul politic si cel economic este cea pentru tractoare. Hotararea de Guvern prin care producatorii agricoli beneficiaza din partea statului de o alocatie echivalenta cu 45% din pretul de achizitionare a utilajelor agricole noi nu a fost semnata de ministrul finantelor, Ionut Popescu. Acesta si-a explicat gestul aratand ca masura reprezinta o subventie indirecta pentru uzina Tractorul din Brasov.

• si programul de innoire a parcului auto, prin care la casarea autoturismelor mai vechi de 12 ani se acorda o suma de 30 milioane lei sub forma de avans pentru cumpararea unei masini noi, a fost criticata de o serie de organizatii ecologiste. Acestea au afirmat ca Guvernul a subventionat indirect, din banii publici, producatorii si importatorii de autovehicule cu 450 miliarde lei.