Dupa o perioada de entuziasm, sefii Ministerului Turismului sunt sceptici in privinta efectului pozitiv al constrangerii oamenilor de a plati un nou bir.

"De cand a fost introdus in Turcia, sistemul de asigurare obligatorie a locuintei nu a reusit sa convinga decat 17% din cetateni sa plateasca politele impotriva cataclismelor", ne-a declarat, ieri, Laszlo Borbely, ministru delegat in cadrul Ministrul Transporturilor, Constructiilor si Turismului (MTCT). El recunoaste, astfel, ca sistemul discutat pana in prezent este absurd. "Parerea mea este ca, daca trebuie sa se mearga la fiecare cetatean, este imposibil de adunat banii", spune Borbely.

El sustine ca ar fi mai bine ca bugetele locale sa nasca un nou fond, strans din taxe si impozite, pentru despagubirea celor saraci in cazul unei catastrofe naturale si abia dupa aceea sa se treaca la un sistem de asigurare obligatorie. "Nu cetatenii trebuie sa plateasca o anumita taxa, ci fondul sa fie strans din taxele locale", a mai spus Borbely.

Reprezentantii MCTC insa nu au mai participat de ceva vreme la dezbaterile oficiale de la sediul Comisiei pentru Supravegherea Asigurarilor (CSA) privind obligativitatea asigurarii locuintelor, a declarat pentru "Averea" presedintele CSA Nicolae Crisan. In locul MTCT s-a implicat mai profund Ministrul Administratiei si Internelor (MAI), in sarcina caruia ar cadea acoperirea pagubelor in cazul unor cataclisme in plan local. Borbely a fost citat saptamana aceasta spunand ca firmele de asigurari vor fi obligate sa incheie polite de asigurarea tuturor solicitantilor, iar costul politei de asigurare va fi proportional cu valoarea casei. "Sunt simple speculatii, nu am declarat asa ceva. Proiectul legii privind asigurarea obligatorie nu este definitivat, se asteapta sa se ajunga la o concluzie abia peste o luna si jumatate. Sigur, noi avem punctele noastre personale de vedere, insa nu dorim sa le impunem. De proiect se ocupa CSA", a mai spus Borbely.


Totodata, colectarea sumei destinate politei de asigurare prin Fisc este departe de a fi vreodata adoptata. "Colectarea trebuie facuta de firmele de asigurari. Inca nu s-a stabilit care companii vor putea sa asigure - evident vor fi firmele cu rezultate mai bu--ne si cu o prezenta buna in teritoriu. Limita maxima de despagubire va fi de 15.000 de euro, iar coeficientul de asigurare, care atinge pe piata 0,2-0,3% din valoarea imobilului, va fi mai mic in cazul asigurarii obligatorii respectiv de 0,1-0,2%, cu alte cuvinte asigurarea obligatorie va costa circa 10-15 euro pe an", ne-a declarat secretarul general al CSA, Mihai Tecau.

Citeste si:

El spune ca aceste sume nu sunt batute in cuie, insa deocamdata sunt cele convenite in discutiile dintre CSA, MAI si reprezentantii firmelor private. Numai in cazul neplatii asigurarii fiscul ar urma sa aplice constrangeri financiare, Fiscul impunand penalitati in cazul neachitarii primei de asigurare, la achitarea impozitelor. Politele ar urma sa fie achitatate trimestrial sau anual, si volumul lor urmeaza sa fie coordonat cu noile impozite pe imobile pe care doreste sa le introduca Ministerul Finantelor.

Inutilitatea sistemului obligatoriu vine, insa, din doua directii: cetatenii neasigurati nu vor fi despagubiti de catre stat, caz identic cu cel din actualul sistem facultativ; iar cetatenii care au asigurari totale facultative nu vor mai trebui sa plateasca si politele obligatorii, acestea fiind subsumate automat.

Conform proiectului CSA, autoritatile locale vor decide pentru ce risc este obligatorie asigurarea locuintelor, in functie de zona. "In prezent, MTCT se ocupa de elaborarea unei harti a riscurilor", spune Tecau. El recunoaste, insa, ca termenul de intrare in vigoare al legii de 1 ianuarie 2006 pare viabil numai in masura in care "se vor gasi raspunsuri la toate intrebarile actuale", lasand sa se inteleaga, insa, ca intrebarile sunt numeroase.