Potrivit estimarilor Asociatiei Romane pentru Combaterea Contrafacerilor (ARCC), 60 % dintre produsele vandute in Romania sunt false, ceea ce plaseaza tara noastra pe locul doi in Europa, dupa Ucraina, din acest punct de vedere. "Contrafacerea existenta pe piata romanesca afecteaza grav activitatea economica si comerciala, ceea ce ii indeparteaza pe investitorii seriosi", a declarat ieri Dan Docan, presedintele ARCC, la La Gala ARCC, evenimente la care cotidianul "Gardianul" a primit Premiul de Excelenta, pentru contributia activa in lupta impotriva acestui fenomen. "Sunt necesare niste masuri contraventionale severe care sa impiedice circulatia acestor marfuri pe piata", a declarat Dan Docan.

Anul trecut, pierderile suferite de firme, la nivel mondial, au fost de circa 350 miliarde de dolari, valoarea bunurilor piratate si contrafacute reprezentand 5-9% din valoarea comertului mondial. In Romania, pentru combaterea flagelului, in urmatoarele doua luni, ARCC va infiinta un laborator propriu de expertiz„ si testare, dotat cu aparatura de ultima ora. Aici va fi analizata calitatea produselor alimentare, a materialelor de constructii, a produselor farmaceutice si a jucariilor, la solicitarea celor interesati, contra cost. ARCC are in vedere infiintarea Centrului National de Testare si Evaluare, in colaborare cu Asociatia Romana de Acreditare RENAR, pentru determinarea autenticitatii si originii produselor expertizate, clasificate dupa calitate, pret si prezentare. In perioada urmatoare vor fi demarate procedurile de evaluare si testare a personalului - viitorii evaluatori autorizati in domeniul contrafacerilor, o premiera la noi in tara.