Premierul italian, Silvio Berlusconi, a lansat joi un atac neobisnuit de violent la adresa monedei europene, pe care a acuzat-o de toate relele economiei in mare suferinta a Italiei.

"Euro, le-a spus Berlusconi membrilor partidului sau, Forta Italia, joi dupa-amiaza la Roma, este un dezastru si un jaf care le-a tras-o tuturor."Limbajul cel putin pitoresc al premierului italian a fost primit cu raceala cuvenita la Bruxelles, unde Comisia Europeana a publicat un comunicat in care a reluat teza clasica cum ca euro este in beneficiul tuturor europenilor, deci si al italienilor. Cu toate acestea, el ar putea atinge o coarda printre italieni, nemultumiti de pierderea locurilor de munca si de cresterea insemnata a preturilor adusa de introducrea monedei unice.

Pe de alta parte, Berlusconi l-a invinovatit direct pentru starea economiei italiene pe actualul lider al opozitiei de stanga, Romano Prodi. El i-a reprosat lui Prodi ca in perioada in care a fost prim-ministru a negociat in conditii dezavantajoase pentru Italia aderarea la Uniunea Monetara si a numit moneda unica "euro-ul lui Prodi", o expresie care ar putea face cariera de vreme ce toata lumea a ajuns sa asocieze numele fostului presedinte al Comisiei cu Uniunea Europeana, cu toate relele ei.

Atacul lui Berlusconi semnaleaza o schimbare tactica. In afara de reprezentantii Ligii Nordului, nici un alt oficial italian nu a vorbit pana acum despre posibilitatea abandonarii euro si revenirii la lira. Berlusconi arata ca este dispus sa mearga foarte departe pentru a ramane la putere. In prezent, stanga are un avans de sase procente in sondaje, dar pana la alegerile din mai anul viitor se mai pot intampla multe. In ultima vreme s-au publicat sute de studii cu concluzii contradictorii si tot mai multa lume incepe sa isi puna intrebari asupra viitorului monedei europene.


Despre autor:

Romania Libera

Sursa: Romania Libera


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.