Expertii austrieci ai Raiffeisen Bank sunt de parere ca aderarea Romaniei si Bulgariei la Uniunea Europeana s-ar putea produce cu o intarziere de cel putin o jumatate de an. Estimarile analistilor bancari, citati de cotidianul austriac "Wiener Zeitung", se bazeaza pe modul in care au fost aplicate reformele in cele doua tari, "cu jumatate de masura".

Potrivit analistului sef al Raiffeisen Bank, Peter Brezinschek, "coruptia infloreste la fel ca mai inainte" in Romania si in Bulgaria, afirmatii sustinute de colegii sai din cele doua tari. O reducere a bugetului european ar afecta fondurile structurale, iar tarile din Europa Centrala si de Est ar avea atunci un minus de 1% din PIB, mai titreaza cotidianul austriac. Leul romanesc ar putea pierde din avant, din cauza ratei productivitatii extrem de deficitare. Exista totusi un avantaj in cazul Romaniei, potrivit "Wiener Zeitung" - cota unica de impozitare de 16%.