Pretul petrolului a atins, ieri, pe piata asiatica, cel mai scazut nivel din ultimele cinci luni, de 41,50 dolari pe baril, pe baza vanzarilor masive din partea fondurilor de investitii, care au contrabalansat efectul deciziei OPEC de a reduce productia, transmite Reuters. La bursa din Singapore, pretul titeiului de referinta american (U.S. light crude) a pierdut 36 de centi, dupa ce, in ultima zi de tranzactionare a saptamanii trecute, a pierdut 1,83 dolari pe baril. Cotatiile pentru titeiul Brent, de referinta pe piata londoneza, se situau la 37,23 dolari pe baril, in scadere cu 15 centi. Membrii OPEC au decis, vineri, sa renunte la surplusul de productie de un milion de barili pe zi peste cota oficiala de 27 milioane de barili. Hotararea va afecta, in principal, Arabia Saudita, ale carei livrari vor fi reduse cu 500.000 de barili pe zi. Analistii cred ca, in cadrul intalnirii din data de 30 ianuarie 2005, membrii OPEC ar putea decide sa reduca si mai mult livrarile. De asemenea, ministrul Petrolului din Kuweit, seicul Ahmad al-Fahd al-Sabah, a declarat ca reprezentantii OPEC vor modifica plafonul oficial, micsorandu-l cu o cota cuprinsa intre 500.000 si un milion de barili pe zi, daca preturile vor continua sa scada.


Despre autor:

Adevarul

Sursa: Adevarul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.