Bancile nu-si vor mai putea obliga clientii care contracteaza credite ipotecare sa-si asigure imobilul achizitionat la o anumita firma de asigurari, prevede un act normativ promulgat recent de Guvern. In prezent, la contractarea unui credit de la o institutie de credit clientii trebuie sa incheie politele de asigurare cu una dintre societatile indicate de banca.

Potrivit noului act normativ aprobat de Guvern, cel care contracteaza imprumutul are obligatia de a incheia un contract de asigurare acoperind toate riscurile aferente constructiei, dar "imprumutatorul nu va avea dreptul sa impuna un anumit asigurator".

Noul act normativ va avea o influenta benefica asupra consumatorului, pentru ca societatile vor trebui sa demonstreze ca produsele 'nepromovate>> de banci sunt cel putin la fel de bune ca si cele 'promovate>>, ne-a declarat Paul Mitroi, director general al Comisiei de Supraveghere a Asigurarilor. Mai mult, bancile nu vor putea conditiona acordarea creditului pentru investitii imobiliare de acceptarea de catre cliernt a altor servicii care nu au legatura cu operatiunea de creditare respectiva sau de vanzarea- cumpararea de valori mobiliare emise de institutia autorizata. In continuare, bancile vor conditiona acordarea altor tipuri de imprumuturi de cumpararea de polite de asigurare de la societatile de asigurare "agreeate".

Variatia dobanzilor, reglementata

In acelasi timp, noul act normativ aduce o serie de reglementari si in privinta dobanzilor variabile. Astfel, se reglementeaza raportarea dobanzii variabile la un indice de referinta, asa cum practica in prezent aproape toate bancile. Noul act normativ aduce insa obligativitatea ca prin contract sa se stabileasca si o diferenta minima de variatie a indicatorului de referinta sub care dobanda nu va fi modificata - de exemplu pana la marirea sau scaderea acestuia cu un procent.

Chiar daca indicele de referinta pentru imprumuturile in lei acordate in urma cu trei ani a scazut, bancile nu au redus dobanzile de 29% practicate la aceste imprumuturi. Ratele de dobanda scazute anuntate sunt practicate numai in cazul noilor imprumuturi. Pe de alta parte, in cazul creditelor contractate in valuta, institutiile bancare au majorat dobanzile practicate in functie de indici stabiliti pe pietele internationale.

Totodata cu intrarea in vigoare a actului normativ promulgat de Executiv, institutiile de credit vor fi obligate sa puna la dispozitia clientului, inainte de semnarea contractului, o oferta scrisa, care sa cuprinda toate conditiile si sa aiba o valabilitate de minimum zece zile.

Liber la executari silite

Noua forma a legii permite executarea silita a obligatiilor imprumutatului fara conditionarea de atribuire a unui alt spatiu de locuit. Sunt prevazute, totusi, situatii exceptionale aplicabile numai in cazul persoanelor fizice, in care instanta poate acorda un termen de 90 de zile pentru ca debitorul sa-si gaseasca o alta locuinta.

Subsidiarele bancilor, verificate atent de CSA

Pe de alta parte, CSA va analiza atent raportarile societatilor de asigurare membre ale grupurilor financiare, solicitand o mai mare transparenta asupra tranzactiilor si transferurilor de fonduri efectuate in cadrul aceluiasi grup, potrivit unui comunicat al institutiei.

"Se analizeaza posibilitatea introducerii pe termen scurt a unui sistem de raportare de indicatori agregati, care sa reflecte expunerea pe care societatile de asigurare o au, cu precadere, fata de companiile din alte segmente financiar-bancare la care detin participatii, precum si profitabilitatea acestora", se precizeaza in comunicatul CSA. Aceste masuri sunt luate pentru a putea analiza managementul riscului si pentru a avea indicatori care sa semnaleze din timp eventualele probleme ce pot apare la nivelul unei firme de asigurari.

Datele financiare raportate de societatile de asigurare vor fi verificate incrucisat cu cele obtinute in baza protocolului privind cooperarea in domeniul supravegherii sistemului financiar incheiat intre CSA, Banca Nationala si Comisia Nationala a Valorilor Mobiliare.


Despre autor:

Gardianul

Sursa: Gardianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.