In timp ce la Bursa de Valori Bucuresti (BVB) lichiditatea scade, la Bursa Monetar-Financiara si de Marfuri Sibiu (BMFMS) aceasta creste. Pe primul semestru majorarea este de peste 400%.

Statistica Bursei Monetar-Financiare si de Marfuri Sibiu (BMFMS) in primul semestru al anului 2005 arata ca au fost incheiate 121.211 contracte futures, in valoare de 1.629.388.706.000 lei vechi. Comparativ cu perioada similara a anului 2004, numarul contractelor futures a crescut cu 464%, in timp ce valoarea de tranzactionare a sporit de opt ori. "In acest an, ne-am propus o crestere a lichiditatii de patru ori mai mare, si in acest moment sintem in grafic", sustine Teodor Ancuta, presedintele BMFMS.

Derivatele pe actiuni, cele mai tranzactionate

Cele mai tranzactionate contracte derivate in primul semestru din 2005 au fost derivatele pe actiuni. Se remarca o reorientare importanta. Astfel, daca in perioada similara a anului 2004 derivatele pe actiuni detineau o pondere de aproximativ 14% in totalul contractelor futures tranzactionate, in primul semestru al anului 2005 proportia s-a inversat, derivatele pe actiuni ajungind la o cota de aproximativ 78%. In primul rind, variatiile mari ale actiunilor la BVB au impus folosirea contractelor futures pe actiuni pentru protejarea efectiva a valorii portofoliilor, prin operatiuni de hedging. In al doilea rind, datorita efectului de levier specific tranzactiilor in marja, contractele futures pe actiuni au fost foarte atractive si pentru speculatori (scaderi si cresteri foarte mari ale valorii actiunilor la BVB). Cele mai tranzactionate contracte pe actiuni au fost derivatele SIF Moldova si SIF Oltenia. Cresterea numarului de contracte derivate, avind drept suport actiunile, a fost de peste 2.500%.

Derivatele pe cursul de schimb au stagnat

Contractele derivate pe cursul de schimb au cunoscut si ele o crestere, insa de numai 16%. Daca primul loc la aceasta categorie este detinut in continuare de tranzactiile speculative pe paritatea euro/dolar, ponderea acestora a scazut in favoarea operatiunilor de hedging, vizind protectia contra riscului valutar cu contractele rol/euro si rol/dolar.


Despre autor:

Cotidianul

Sursa: Cotidianul


Abonează-te pe


Te-ar putea interesa si:

In lipsa unui acord scris din partea Internet Corp, puteti prelua maxim 500 de caractere din acest articol daca precizati sursa si daca inserati vizibil linkul articolului.